În fiecare an, la 1 iunie, milioane de copii din întreaga lume sunt sărbătoriți cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul este dedicat promovării drepturilor copiilor și bunăstării acestora.
Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova, scrie Libertatea.ro.
La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi Mondială a Copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi Mondială a Copilului, pentru ca ea să fie marcată ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume.
Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită Ziua Copilului în România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului prevede drepturile fundamentale ale copiilor şi a fost adoptată pe 20 noiembrie 1989.
Potrivit sursei citate, copilul are dreptul: să-şi cunoscă părinții şi să fie crescut de aceştia; să aibă un loc unde să locuiască, haine şi mâncare sănătoasă; să nu fie obligat să muncescă; să beneficieze de o educaţie potrivită aptitudinilor şi abilităţilor sale; să aibă un cuvânt de spus în toate aspectele care îl afectează.
La fel, copii mai au dreptul: să beneficieze de o îngrijire specială, în cazul în care nevoile sale speciale o cer; să fie protejat împotriva violenţei; să primească îngrijiri medicale şi să fie protejat împotriva tutunului, alcoolului şi drogurilor; să aibă propria sa religie şi cultură; să aibă numele său şi naţionalitatea sa; să fie tratat la fel cu toţi ceilalţi copii, indiferent de culoarea sa, de rasă, sex, limbă sau religie; să fie mândru de lucrurile în care crede şi de tradiţia sa; să vorbească şi să fie ascultat; să trimită şi să primească corespondenţă personală, care nu să nu fie deschisă sau citită de alţii; să aibă o viaţă privată; etc.
Ziua Copilului este sărbătorită în peste 100 de state din lumea întreagă. Multe dintre state sărbătoresc Ziua Copilului pe 1 iunie și pe 20 noiembrie. În Republica Moldova, ziua dedicată copiilor este celebrată începând cu anii '90. În anul 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege de modificare a Codului muncii, prin care ziua de 1 iunie a fost declarată zi de sărbătoare nelucrătoare.