Actualitate

După cazul Malîșev, avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, pledează pentru o abordare individualizată a deținuților transnistreni

post-img
Penitenciar din Transnistria

Avocatul Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, cel care a oferit asistență juridică lui Anton Malîșev, deținutul eliberat pe 12 februarie de Tiraspol și arestat de autoritățile de la Chişinău, califică respectivul caz drept „o criză de comunicare” și își asumă o parte de vină. În același timp, el sugerează că, în eventualitatea unei soluționări neprevăzute a conflictului transnistrean, fiecare caz de deținut din închisorile de pe malul stâng al Nistrului trebuie revizuit individual și evaluat prin prisma unui concept de justiție tranzitorie.

„Este pentru prima dată când un deținut eliberat dintr-o detenție ilegală din regiune este reținut ulterior pentru infracțiuni comise pe malul drept al Nistrului. Acest aspect este important pentru guvern, pentru avocați și pentru fiecare dintre noi. De ce? Pentru că persoanele care comit infracțiuni nu pot fi exonerate de răspundere doar pe motiv că au fost condamnate de o administrație nerecunoscută”, scrie avocatul pe pagina sa de Facebook.

În condițiile unui scenariu puțin probabil că reintegrarea celor două maluri ale Nistrului ar putea fi realizată în termen de o lună, avocatul se întreabă dacă cei peste 1.900 de deținuți condamnați de o instanță nerecunoscută ar trebui eliberați. „Fiecare caz trebuie revizuit individual și evaluat prin prisma unui concept de justiție tranzitorie, care încă trebuie gândit și elaborat”, a subliniat el.

Avocatul Promo-LEX a precizat că nu a știut despre mandatele de căutare emise pe numele lui Anton Malîșev și că asistența juridică pe care i-a oferit-o, la solicitarea mamei deținutului, nu a avut legătură cu dosarul privind traficul de droguri, ci cu detenția ilegală în condiții inadecvate și asistența medicală. „Nici nu era scopul meu să investighez acest aspect”, a subliniat Vadim Vieru.

În prezent, Anton Malişev a fost arestat preventiv în Penitenciarul 13 din Chișinău.

În 2021, el a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de droguri şi se ascundea de justiţie în regiune transnistreană. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuţeanu, a spus că Anton Malîșev este condamnat pe teritoriul Republicii Moldova și este vizat în două cauze penale legate de droguri pe teritoriul Republicii Moldova.

În 2021, imediat după ce a fost anunţată persoana în căutare, el a plecat şi cu aceeași activitate se ocupa şi în regiunea transnistreană, eschivându-se de organele de drept. Doar că a nimerit şi acolo în aceeași criminală.

În februarie 2024, potrivit pretinsei procuraturi din regiunea transnistreană Anton Malîșev, 33 de ani, locuitor al orașului Slobodzia, stânga Nistrului, a fost condamnat la 21 de închisoare pentru că făcea parte dintr-o grupare specializată în vânzarea de substanțe narcotice.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor