TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Igor Grosu cere eliberarea lui Emilian Ceban, tânărul deținut ilegal de 4 ani în stânga Nistrului

post-img
Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la petiția depusă de Promo-LEX privind cazul lui Emilian Ceban, solicitând eliberarea imediată și necondiționată a acestuia din detenția ilegală din regiunea transnistreană.

Speakerul Legislativului a condamnat acțiunile structurilor separatiste de la Tiraspol și a acuzat încălcarea gravă a drepturilor omului.

„Ei (n.r. Tirapolul) încalcă drepturile omului. Acum avem un caz al unui tânăr care refuză să devină carne de tun pentru niște separatiști. Îl dețin ilegal. Ceea ce trebuie să facă ei? E să elibereze tânărul ăsta repede și necondiționat. Și să nu se plângă ulterior vreun individ de acolo în epoleți sau cu o funcție anumită, atunci când o să dea bună ziua cu autoritățile constituționale a Republicii Moldova”, a spus Igor Grosu.

Potrivit Asociației Promo-LEX, Emilian Ceban este de aproape patru ani încarcerat ilegal și supus torturii într-o închisoare din stânga Nistrului, după ce a refuzat să semneze un contract pe o perioadă de 10 ani cu structurile paramilitare separatiste de la Tiraspol. În urma refuzului, tânărul a fost condamnat la 12 ani de detenție de către așa-numitele autorități transnistrene.

Reprezentanții Promo-LEX au cerut implicarea urgentă a autorităților constituționale de la Chișinău pentru apărarea drepturilor lui Emilian Ceban și eliberarea sa.

Anterior, Biroul Politici de Reintegrare a declarat, pentru TVR MOLDOVA, că eliberarea tânărului a fost discutată la ultima reuniune de negocieri de la Tiraspol. Autorităţile constituţionale anunţă că au intentat şi un proces penal.

Citește și: Condamnat la 12 ani de închisoare pentru că nu s-a înrolat în armata separatiştilor

Amintim că Federația Rusă a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în peste 40 de cauze pentru tortură, tratamente inumane și detenție ilegală în închisorile din regiunea separatistă transnistreană.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter