Procurorii cer 30 de zile de arest preventiv pentru cei doi funcționari publici și cinci agenți economici reținuți, luni, într-un dosar de trucate a unor achiziții.
UPDATE: În fața magistraților a fost escortați șeful Direcției lucrări edilitare, Valentin Șvaga, și șeful Direcției mobilitate urbană din cadrul Primăriei Chișinău, Vitalie Mihalache.
Amintim că doi funcționari publici și cinci reprezentanți ai unor companii au fost reținuți în urma unor percheziții desfășurate de angajații CNA și procurorii mun. Chișinău. Descinderile au avut loc în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de corupție comise de responsabili de procesele de achiziții publice în complicitate cu mai mulți agenți economici.
Potrivit probelor, responsabili ai Direcției generale mobilitate urbană a Consiliului Municipal Chișinău ar fi primit sistematic, în perioada anului 2024, bunuri, avantaje și/sau bani, de la diverse persoane fizice și juridice, pentru atribuirea contractelor de achiziții publice. Este vorba despre contracte privind efectuarea lucrărilor de construcție sau reparație a trotuarelor, carosabilului pentru transportul public, accesului către curți etc.
De asemenea, în schimbul unor remunerații ilicite, bănuiții perfectau actele permisive pentru lucrările indicate și asigurau recepționarea finală a obiectelor. Valoarea comisionului perceput constituia circa 10-15% din valoarea acestor contracte.