Recomandări

Obiectiv Comun: TEATRU ROMÂNESC ÎN DIASPORĂ, EVENIMENTE CULTURALE ÎN MARTIE

post-img
imagine simbol

Festin cultural în luna martie în acest an 2024. Spectacolele dedicate Mărțișorului, dar şi celebrarea Unirii României cu Basarabiei din 1918 ne adună în jurul evenimentelor atât acasă, cât şi în diasporă. Teatrul Național ,,Mihai Eminescu" a revenit dintr-un turneu în mai multe orașe din Europa, cu spectacolul ,,Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia – Alexandru Cozub. Iar Institutul Cultural Român de la Chişinău organizează proiecția documentarului ,,Maria - inima României" şi multe alte conferinţe şi expoziţii.

Turneul actorilor, tumultul evenimentelor culturale şi agenda de mai departe sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi. Invitaţii ediţiei sunt: Monica Babuc - director Institutul Cultural Român la Chișinău; Petru Hadârcă - director Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”; Diana Decuseară - actriță. 

Moderator - Dana Ciobanu, producător - Elena Guțu.  

Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter