Proiectul de lege reflectă expunerea actualei Legi cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova într-o redacție nouă. Totodată, documentul prevede transpunerea unor regulamente ale Uniunii Europene în legislația Republicii Moldova.
Astfel, autorii au propus revizuirea unor prevederi prin care se urmărește eliminarea deficiențelor, echivocurilor și ambiguităților, precum și eficientizarea activității polițiștilor de frontieră.
De asemenea, documentul are drept obiectiv asigurarea principiului accesibilității și predictibilității normelor juridice pentru cetățeni. O altă prevedere se referă la eliberarea permiselor, autorizațiilor sau avizelor în format electronic.