O schemă de import fraudulos a unor automobile din Statele Unite, estimate la peste 17 milioane de lei, a fost deconspirată de procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal. Mașinile erau declarate ca fiind destinate regiunii transnistrene pentru a beneficia de scutiri de taxe vamale, însă, potrivit anchetei, urmau să fie comercializate în Ucraina, iar o parte ar fi fost dezmembrate și vândute în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, anchetatorii au stabilit că mai mulți agenți economici, aflați în relații comerciale, inclusiv unul cu sediul în regiunea transnistreană, ar fi folosit acest mecanism pentru a evita achitarea taxelor.
Conform legislației, scutirea de la plata drepturilor de import era acordată cu condiția ca automobilele să rămână și să fie utilizate în regiunea din stânga Nistrului. Investigațiile arată însă că vehiculele erau, în realitate, destinate unor cumpărători din Ucraina.
Anchetatorii susțin că o parte dintre automobile ar fi fost dezmembrate, iar piesele auto comercializate în Republica Moldova, fără achitarea taxelor vamale prevăzute de lege. De asemenea, în cadrul activității investigate ar fi fost utilizate documente comerciale cu conținut neautentic.
Citește și: Import suspect de arahide din Turcia: Serviciul Vamal a efectuat opt percheziții la ChișinăuÎn urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 460.000 de lei, aproape 8.000 de euro și peste 4.000 de dolari, telefoane mobile, tehnică de calcul, precum și alte mijloace materiale de probă, inclusiv extrase din corespondență relevante pentru documentarea cauzei.
În dosar sunt cercetate șase persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani, dintre care trei au domiciliul în regiunea transnistreană. Acestea sunt investigate în stare de libertate și beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.