Extern

Vladimir Putin pierde teren în Asia Centrală. Kazahstanul respinge orice alianță pe modelul Rusia - Belarus și critică formula ”două țări, un singur stat”

post-img
Putin, Tokaev

Vladimir Putin pierde din ce în ce mai mult teren în fostele soviete. La Summitul regional organizat la Moscova, președintele Kazahstanului a criticat deschis alianța Rusiei cu Belarus. Vineri, printr-un mesaj pe rețelele de socializare, Kasîm Tokaev a anunțat că țara sa respinge o alianță după acest model. Declarațiile de la Moscova ale liderului kazah vin la nici o săptămână de la reuniunea la vârf din China a statelor din Asia Centrală, găzduită de XI Jinping.

”Kazahstanul nu are intenţia de a crea sau de a adera la o uniune de state, oricare ar fi ea”, scrie purtătorul de cuvânt al președintelui kazah pe Facebook, potrivit stiriletvr.ro.



Acest comunicat apare la nici 24 de ore de la discursul președintelui Tokaev din cadrul Summitului regional de la Moscova, în care liderul de la Astana a criticat formula ”două țări, un singur stat”, referindu-se la Rusia-Belarus.

Putin și Lukașenko, într-un gest batjocoritor își dădeau mâna în timp ce liderul kazah vorbea.

”Un stat cu o singură politică, un singur sistem juridic, militar economic, monetar, un spaţiu comun cultural şi umanitar. Un stat cu o singură uniune guvernamentală, o singură uniune parlamentară şi care acum împărtăşesc şi arme nucleare”, a declarat președintele Kazahstanului Kasîm-Jomart Tokaev.

La sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Xian, amplasat pe Drumul Mătăsii, președintele chinez a găzduit o importantă reuniune la vârf a celor cinci state din Asia Centrală.

Pentru Putin, scăparea din mâna unei țări precum Kazahstanul, în acest moment, este un eșec de proporții. Vorbim de țara cu cea mai importantă armată din regiune care, de curând, a început să producă drone. Alături de Uzbekistan încearcă să introducă această tehnologie în strategia militară.

”China şi Asia Centrală, în ultimele zile, arată ce se poate realiza prin cooperarea dintre vecini, dar şi dintre ţările lumii”, a spus Kenneth Creamer, analist.

Kazahastanul este, în continuare, apropiat de Rusia, inclusiv în diferite alianțe militare și economice. În egală măsură, beneficiază și de atenția Chinei, Turciei și a Occidentului. Importanța economică a rezervelor de hidrocarburi face această țară atât de atrăgătoare.

Regimul de la Astana a dus până acum o politică externă echilibrată, dar există suspiciuni că ar ajuta Moscova să ocolească sancțiunile impuse după ce a invadat Ucraina.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter