În Republica Moldova sunt în jur de 5.000 de persoane cu deficienţe de auz. Sunt cetăţeni care au visuri şi planuri, oameni care au familii, prieteni şi care au abilităţi în diverse domenii. Şi, deşi ar părea că au o viaţă obişnuită, aceştia trebuie să facă eforturi mari pentru a se integra în comunitate. Puţini reuşesc să studieze şi să muncească în domeniul în care îşi doresc, iar o simplă vizită la medic poate fi o adevărată provocare pentru ei.
Ivan Zavaţchi locuieşte în Chişinău şi este curier. Se confruntă deseori cu o atitudine descriminatorie în societate sau chiar din partea unor funcţionari din instituţii publice.
IVAN ZAVAŢCHI locuitor, municipiul Chişinău: „Noi suntem mulţi, dar interpreţi sunt foarte puţini. Dacă, de exemplu, o persoană cu deficienţe de auz are nevoie de interpretare la o organizaţie, la policlinică... când trebuie să discuţi, medicul spune: eu nu înţeleg ce spui, vino cu interpret. Vii la interpret, el este ocupat. Eu scriu, dar sunt medici diferiţi, care acceptă prin scris, dar şi care sunt contra. Sau mă adresez la notar, la altă organizaţie care tot necesită interpret sunt nevoit să aştept o săptămână-două pentru a-mi rezolva problemele. Am fost o dată la spital, era nevoie de o operaţie. Dar medicii erau cu măşti şi nu am putut să înţeleg ce doreşte medicul, ce solicită de la mine.”
NATALIA BABICI prim-vicepreşedinte, Asociaţia Surzilor din Republica Moldova: „Cea mai importantă problemă este accesul la comunicare. Este cel mai slab moment al vieţii pentru ei, anume atunci când el vrea să se exprime şi nu poate, nu este înţeles de societate. De aici apar şi certuri chiar în familie, şi consecinţe în educarea următoarelor generaţii.”
Ivan a învăţat la şcoala specială din Cahul, apoi a venit la Chişinău cu speranţa că îşi va construi un viitor aşa cum şi-a dorit.
IVAN ZAVAŢCHI locuitor, municipiul Chişinău: „Mi-a fost foarte greu, pentru că eu am vrut să învăţ, de exemplu, la IT sau să fac alte studii superioare, dar îmi spuneau: eşti surd, noi nu avem aşa posibilităţi. Am încercat mai apoi să devin bucătar. Mi-au spus: dar cum tu, fiind surd, o să lucrezi?! Şi, totuşi, da, am absolvit, un an am învăţat. Am încercat în altă parte să învăţ... "nu, surd nu, tu eşti cu un nivel de studii scăzut.”
NECESITATEA EDUCAŢIEI INCLUZIVE PENTRU COPIII HIPOACUZICI
DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: „235 de copii cu deficienţe de auz îşi fac studiile în instituţii de învăţământ general din Republica Moldova. Alţi 57 sunt înscrişi la grădiniţe, iar în jur de 25 de tineri învaţă la Școala profesională nr. 11 din Chişinău. Cât despre cei care urmează o facultate, autorităţile spun că nu au astfel de date.”
EDUCAŢIA ÎN RÂNDUL COPIILOR HIPOACUZICI
Învăţământ general 235 de copii
Învăţământ preşcolar 57 de copii
Şcoala profesională nr. 11 25 de copii
Centrul Republican de Asistenţă Psihopedagogică, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, este instituţia care trebuie să asigure tuturor copiilor acces la educaţie.
INGA GROSU director adjunct, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică: „Aceşti copii pot accede la liceu ulterior, dar dacă copilul cu CES a învăţat în baza curriculei modificate, atunci el poate merge la instituţiile profesionale. Dacă vorbim de un copil cu deficienţe de auz severe, care are surditate bilaterală, acest proces de studii pentru el poate fi dificil şi atunci e nevoie să modificăm conţinuturile şcolare pentru a beneficia de un program individualizat.”
IVAN ZAVAŢCHI locuitor, municipiul Chişinău: „Eu am soţie, am doi feciori. Persoanele cu deficienţe au nevoie de interpreţi, vor să înveţe la studii superioare. Noi vrem ca statul să creeze condiţii egale pentru toţi. Să putem frecventa orice şcoală, orice grădiniţă acolo nu este predarea în limbajul semnelor, ce viitor vor avea copiii noştri?!”
După ce, în 2020, şcolile speciale pentru hipoacuzici de la Cahul și din Călărași au fost închise, elevii lor au fost înscrişi în învăţământul general. Ei beneficiază asistenţă logopedică şi psihopedagogică. Unii specialişti consideră, însă, că această măsură nu a ajutat la incluziunea acestor copii, ci dimpotrivă.
NATALIA BABICI prim-vicepreşedinte, Asociaţia Surzilor din Republica Moldova: „În prezent, limbajul semnelor este ignorat de către Ministerul Educaţiei ca obiect de predare în acele şcoli unde se află această categorie de copii şi rezultatul este în analfabetismul. Nu este incluziunea acestor copii în şcoli, este excluziune.”
INGA GROSU director adjunct, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică: „Nemijlocit doamna Babici a văzut cum sunt acceptaţi copiii cu deficienţe de auz în instituţiile de învăţământ, cum beneficiază de servicii de suport, cum adaptează cadrele didactice materialele şi procesul educaţional. Şi până în acest moment nu avem niciun copil cu deficienţe de auz care să nu fie încadrat în sistemul educaţional. Acest proces de segregare a copiilor în instituţii speciale nu este despre incluziune şi nu este despre a oferi drepturi egale tuturor copiilor la studii.”
DAN PERCIUN ministrul Educaţiei şi Cercetării: „Soluţia cea mai bună este, pe de-o parte, să depistăm devreme dizabilitatea de auz şi acolo unde este posibil să oferim implant cohlear până la 3 ani şi după aia să instruim şi părinţii, şi copilul să facă uz de aceste dispozitive. Statul pune la dispoziţia copiilor dispozitive de auz, prin Centrul Audiologic. În acelaşi timp, noi suntem deschişi să discutăm despre limbajul semnelor şi cum ar putea fi el integrat într-un anumit format în instituţiile de învăţământ. Trebuie să înţelegem că şi limbajul semnelor este diferit, sunt anumite alfabete dacă doriţi şi aici este un subiect de dispută. Noi am deschis anul trecut un program de master dedicat formării celor care ar putea să predea limbajul semnelor.”
În Republica Moldova a mai rămas o singură şcoală specială, dedicată copiilor cu deficienţe de auz, unde învaţă 52 de elevi.
DIANA RUSU director adjunct interimar, Şcoala Specială nr. 12: „A luat amploare incluziunea, lucrăm foarte mult la capitolul acesta. Acordăm asistenţă şi profesorilor din instituţiile de masă, pentru a face faţă incluziunii şi din acest motiv avem o scădere a numărului elevilor cu CES, anume cu deficienţe de auz, în instituţie. Copiii sunt de la o vârstă fragedă cu implant, ceea ce le permite să-şi dezvolte mai bine capacităţile, să interacţioneze mai uşor cu semenii săi.”
GABRIELA PEŞENSCHI elevă în clasa a V-a: „Mie îmi place la şcoală, ne învaţă, mergem la diverse cercuri, mergem la educaţia plastică. După ce termin lecţiile la şcoală, merg acasă, fac temele, citesc cărţi. Când o să fiu mare, vreau să fiu bine şi vreau să scriu poveşti.”
Elevii şcolii participă şi la diverse cursuri extracurriculare, precum cele de ritmică, mâini dibace sau desen.
DIANA RUSU director adjunct interimar, Şcoala Specială nr. 12: „Primordial, aici sunt încadraţi elevii cu cerinţe educaţionale speciale, dar avem şi elevi cu deficienţe multiple. Avem copii cu autism, avem copii cu CSI şi alte deficienţe. Ţinând cont că şcoala este specială, toate conţinuturile sunt modificate pentru potenţialul elevilor, elevul are un plan educaţional individualizat, ceea ce-i permite să crească. Avem un obiectiv măsurabil, să zicem aşa. Astfel, dacă el nu a putut să realizeze acest lucru, noi nu mergem mai departe până el nu înţelege. Ca şi în şcolile de masă, elevii susţin examenele de clasa a IX-a, testul este realizat de profesori cu specialiştii de la Direcţia generală, pentru a fi supuşi corect unui test.
Reprezentanţii Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică spun că, în următoarea perioadă, elevii cu probleme de auz care învaţă în şcoli obişnuite vor beneficia de echipamente care îi vor ajuta să ţină pasul cu lecţiile.
INGA GROSU director adjunct, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică: „A fost creat un grup de lucru privind monitorizarea situaţiei educaţionale a acestor copii în instituţiile de învăţământ general din grădiniţă-şcoală. Şi tot acest proces are ca şi continuitate asigurarea şi dotarea instituţiilor de învăţământ general cu tehnologii asistive pentru copiii cu deficienţe de auz şi văz. Cu suportul UNICEF au fost procurate aceste echipamente, avem lista instituţiilor identificate. Sunt sisteme care facilitează procesul de comunicare dintre profesor şi copil. Astfel copilul are un dispozitiv care se atârnă copilului la gât, dar şi profesorului. Şi atunci profesorul prin intermediul sistemului fm îi transmite mesajul care este recepţionat de aparatul auditiv al copilului.
LIMBAJUL SEMNELOR, PUŢIN CUNOSCUT
Problemele persoanelor cu deficienţe de auz nu se opresc, însă, la capitolul educaţie. În prezent, în Republica Moldova sunt autorizaţi doar 17 interpreţi în limbajul mimico-gestual. Nouă dintre ei activează la Asociaţia Surzilor din Republica Moldova.
NATALIA BABICI prim-vicepreşedinte, Asociaţia Surzilor din Republica Moldova: „Noi îi ajutăm în rezolvarea tuturor problemelor pe care le au, începând cu naşterea copilului, cu plânsul noaptea. Venim şi acasă dacă îi plânge copilul şi persoana nu poate înţelege de ce... ambulanţă, ajutor medical, convorbire cu medicul.”
Numărul de persoane ce trebuie ajutate de un interpret depăşeşte cu mult normele europene.
LILIANA DARII preşedinte, filiala Chişinău, Asociaţia Surzilor din Republica Moldova: „La mine la evidenţă sunt 1100 de persoane cu deficienţe de auz. Într-o zi, un interpret deserveşte vreo 20 de persoane dacă este posibil online, dacă ne deplasăm undeva, numărul se micşorează. Ajutăm cu interpretarea, dacă au probleme în familie, dacă au probleme la vreo instituţie la oricare instituţie trebuie să fie interpret pe lângă persoana cu deficienţe de auz.”
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale recunoaşte că sunt necesare măsuri pentru a stimula creşterea numărului de interpreţi.
ALEXEI BUZU ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Noi înţelegem că aceasta este o problemă. Pe de o parte noi vrem să sporim acest număr, vrem să investim în dezvoltarea acestor competenţe. Pe de altă parte noi explorăm şi alte modalităţi, inteligenţa artificială, soluţii digitale pentru a ne asigura că persoanele care consumă informaţii de acces public au acces la informaţii într-un format accesibil pentru ei.”
În lume sunt 430 de milioane de oameni care au deficiențe de auz, adică peste 5% din populaţie. Dintre aceştia, aproximativ 34 de milioane sunt copii, iar 80% din ei trăiesc în țări sărace sau aflate aproape de pragul sărăciei.
Acest material a fost realizat în cadrul Campaniei Uniți Împotriva Crimelor De Ură, realizată de Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu un grup de ONG-uri din domeniile drepturilor omului și justiție, cu sprijinul Millennium Partners.
