Extern

Cum va influența războiul din Orientul Mijlociu asupra agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei?

Profesor la Oxford: De ce a plecat Donald Trump mai devreme de la Summit-ul G 7

Plecarea președintelui SUA, Donald Trump, de la summitul G7 din Canada, săptămâna trecută denotă faptul, în opinia lui Corneliu Bjola, profesor la Universitatea din Oxford, că nu mai acordă o mare importanță unor forumuri. Aceasta înseamnă, potrivit lui, că SUA vor acorda pesemne mai multă asistență războiului din războiul Orientul Mijlociu, și mai puțină atenție pentru Ucraina.

„Cred că e o atitudine mai largă, nu neapărat legată numai de Ucraina și altele. Este vorba că Statele Unite cu președintele Trump doresc o politică mult mai unilaterală, fără constrângeri în care să decide anumite priorități pe care le consideră administrația foarte importante”, sușține profesorul Corneliu Bjola în cadrul emisiunii „Impact Global” de la TVR Moldova.

Aceasta înseamnă, potrivit lui, că SUA vor acorda pesemne mai multă asistență războiului Orientul Mijlociu, și mai puțină atenție pentru Ucraina.  

„Asta înseamnă că europenii, împreună cu Australia, Canada, care sunt toți angajați în acest nou program ReArm al Europei, o platformă foarte bună, trebuie să-i implice mai activ și să-și accelereze capacitatea, că nu este vorba numai de voință, dar și de capacitatea de a furniza această asistență militară pe care Statele Unite încă o furnizează, dar în descreștere, nu la același ritm ca administrația Biden”, a adăugat el.

Președintele american Donald Trump a părăsit summitul G7 din Canada de săptămâna trecută cu o zi mai devreme din cauza situației din Orientul Mijlociu, a anunțat luni Casa Albă.

„Trebuie să mă întorc cât de repede pot. Trebuie să mă întorc mai devreme din motive evidente”, a declarat Trump reporterilor la summitul convocat în Munții Stâncoși canadieni, fără să detalieze.

Casa Albă a declarat că Trump se va întoarce în Statele Unite „din cauza a ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter