Un copil de cinci ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Bălți după ce a fost lovit de un automobil pe strada Ștefan cel Mare din municipiu. Șoferul, în vârstă de 21 de ani, a fost testat pentru consumul de alcool, dar rezultatul a fost negativ.
Accidentul s-a produs aseară, în jurul orei 22:00. Potrivit poliției, copilul, deși era însoțit de mama sa, a traversat strada într-un loc nepermis.
În urma impactului, băiatul a suferit traumatisme cranio-cerebrale, comoție și o plagă la nivelul feței.
ANDREEA GALICI, ofiţer de presă, IMSP Spitalul Clinic Bălți: La Spitalul Clinic Bălţi a fost transportat cu ambulanţa un copil de cinci ani cu traumatisme survenite în urma unui accident rutier. Pacientul a fost internat la terapie intensivă. În prezent se află în stare gravă, dar stabilă.
Medicii de la Spitalul Clinic Bălți analizează posibilitatea transferării copilului la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Șoferul, în vârstă de 21 de ani, este cercetat în stare de libertate.
EUGENIA MOLCEANOV, ofiţer de presă Bălţi, IGP: Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul a arătat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice, pe caz a fost iniţiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.
Citește și: Militarul rănit la Bălți este în stare gravă, dar stabilă. Precizările ministrului SănătățiiPoliția le reamintește părinților să își supravegheze copiii și să respecte regulile de circulație, avertizând că o clipă de neatenție poate avea consecințe dramatice.