În Parlament va fi creată o nouă comisie, cea de etică, care va evalua integritatea deputaților și se va ocupa de prevenirea conflictelor de interese. Opoziţia declară că documentul va fi un instrument de cenzură și intimidare. În schimb, autorii proiectului susţin că modificările au ca scop sacţionarea comportamentelor degradante ale unor deputați sau lipsa acestora de la şedinţe.
În prezent, Parlamentul lucrează la actualizarea regulilor privind statutul, conduita și etica deputaților, inclusiv crearea, în premieră, a Comisiei de Etică. Săptămâna aceasta a avut loc o nouă rundă de consultări publice privind modernizarea Regulamentului Parlamentului. Potrivit proiectului, mandatul unui deputat poate fi ridicat în caz de ineligibilitate, imposibilitate de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de patru luni consecutive sau absență nemotivată de la şedinţe, la fel, mai mult de patru luni.
ADRIAN BELÎI, deputat PAS: Abordăm cazuri clasice, de exemplu, cazuri de corupţie, încălcare flagrantă a legii, incompatibilităţi nerezolvate, conflicte de interese sau ilegalităţi ascunse. Ar fi oarecare motive. Cazurile, motivele retragerii mandatului trebuie discutate şi verificate privind constituţionalitatea unor idei sau a unor motive. Este încă în discuţii. El trebuie agreat într-un sens larg.
Opoziţia critică noul regulament al Parlamentului propus de PAS. Unii deputaţi spun că documentul va fi un instrument de cenzură și intimidare.
RENATO USATÎI, preşedintele Partidului Nostru: Pentru mine este evident că se face posibilitatea ca astăzi ţara să fie condusă, cunoaştem că este condusă de majoritatea parlamentară, cred că vor ca majoritatea parlamentară şi să vorbească, spre3 asta se tinde. Tot timpul orice guvernare de peste 30 de ani de al independenţă a vrut să stea într-un confort.
BOGDAN ŢIRDEA, deputat PSRM: Îmi pare rău că nu am venit noi cu iniţiativa asta când eram la guvernare. Să-i strivim aşa frumos cum o fac ei astăzi. Să le punem sancţiuni internaţionale.
În replică, preşedintele Parlamentului a precizat că noua comisie va analiza şi va monitoriza comportamentul deputaţilor.
IGOR GROSU, preşedintele Parlamentului: Același cazuri care a fost și până acum: imposibilitatea de a-și exercita funcția, nu se prezintă la un număr de ședințe. Vă amintesc, data trecută, Șor, care era fugar și nu s-a prezentat la mai multe ședințe. El nu a fost prezent, este condamnat, o condamnare definitivă. Comisia de etică iată pentru cazurile, "iepuraşii care ne fac de râs" sau au un comportament degradant, afectează imaginea instituţiei.
ALEXANDRU BOT, expert Watchdog: Per general în aceatsă ţară o ducem prost la capitolul etică şi asta nu este o excepţie pentru Parlament. De aceea, crearea unui Cod de etică, cu sancţiuni solide şi pertinente e recomandabil. Doar să nu se ajungă până la gradul în care aceste sancţiuni să atingă cumva caracterul irevocabil al mandatului de deputat. În conetxtul în care el a fost ales de popor, mandatul de deputat nu poate fi pur şi simplu anulat.
Proiectul de lege cu privire la statutul, conduita și etica deputatului în Parlament a fost votat în prima lectură la sfârşitul anului 2023.