TV Network
Canalele TVR
Extern

Cehia și-a redus dependența de gazele rusești de la 97% la 3% în doar opt luni

post-img
Compensații gaz
Sursa foto: TVR

Uniunea Europeană și-a redus simțitor importurile de gaze din Rusia într-un interval de timp aproape imposibil. A fost forțată de un război la granițe. După unele estimări, dependența de combustibilul rusesc s-a micșorat de la 45-50%, cât era înainte de conflict, la 8% fără să se producă penurii sau pene de curent catas­tro­fale, așa cum sunau avertismentele în primă­vara, vara și toamna anului trecut.

Europa devine în schimb dependentă de gazele naturale lichefiate (GNL) americane, în vremuri normale mai scumpe decât cele importate prin conducte. Însă cursa pentru diversificare este abia la început și, mai mult, prețurile gazelor scad în plină iarnă, scrie Ziarul Financiar.

Pe de altă parte, dintre toate statele Uniunii, doar Ungaria a ținut morțiș ca în perioada de criză energetică, când toți ceilalți se îndepărtau de Rusia, să încheie un nou contract pe termen foarte lung de import de gaze rusești, rezultatul gra­bei fiind, scrie presa ma­ghiară, că acum plătește pen­tru ele de patru ori mai mult decât Cehia, ale cărei achiziții au la bază un acord vechi.

Deși peisajul energetic se schimbă radical, avertismente că Europa nu va supraviețui iernii viitoare continuă să vină. La fel cum în trecut circulau vești de la meteorologii ruși că vin ierni grele cum n-au mai fost.

În ianuarie anul acesta, din Rusia spre UE au fost livrate 1,8 miliarde de metri cubi de gaze, o catitate atât de mică încât aduce aminte de vremurile războiului rece, scrie Portfolio.hu, prin­cipalul site de știri și analize economice din Ungaria. Jurnaliștii de acolo au calculat că dependența UE de gazul rusesc s-a redus luna trecută la aproximativ 8%.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter