Economic

Investiții în sistemul energetic. A fost dat termenul pentru începerea construcției a două centrale termo-electrice

Investiții în sistemul energetic. A fost dat termenul pentru începerea construcției a două centrale termo-electrice

S-a dat un nou termen pentru începerea construcţiei a două centrale termo-electrice. Directorului interimar Termoelectrica spune că lucrările urmează să fie încheiate până în 2027.

IURIE ROZLOVAN director interimar, Termoelectrica: „Noi considerăm şi ştim că din momentul semnării acestui contract, proiectul acesta poate fi realizat aproximativ în doi ani de zile. Este un termen realist pentru că echipamentele sunt foarte mari, sunt speciale şi din momentul semnării contractului se duc în producţie şi acesta este un proces destul de anevoios.”


La prima licitaţie au depus dosarele doar două companii care nu întruneau cerinţele, iar procesul a fost acum relansat. Conform proiectului, instalațiile trebuie să aibă o putere electrică totală de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h. Acestea vor înlocui fosta CET-1, dată în exploatare în 1951, și vor funcționa cu motoare cu ardere internă. Construcția celor două centrale este sprijinită financiar de Banca Mondială.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter