Peste 2300 de șoferi au fost sancționați pentru că au ignorat prevederile regulamentului circulației rutiere.
Potrivit Poliției, 20 de conducători auto au fost depistați și înlăturați de la conducerea mijlocului de transport pentru că se aflau în stare de ebrietate, iar 3 au refuzat să treacă procedura de testare alcoolscopică.
Alți 702 șoferi au fost amendați pentru depășirea limitei de viteză.
Pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră - 450 de conducători auto sancționați;
La fel, pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice – peste 270.
Ce ține de încălcarea regulilor de oprire şi neacordare de prioritate pietonilor - peste 200 de conducători auto amendați.
Agenții de patrulare au intervenit în 157 de cazuri, apeluri parvenite la Serviciul Unic