Un concert spectaculos, care a adunat 1000 de copii de toate etniile din regiunile Republicii Moldova a emoţionat oamenii care au trecut, ieri, prin centrul Chişinăului. De pe scările Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu", micii artişti au cântat la unison şi au transmis un mesaj profund: vrem să trăim în pace şi prietenie, iar drepturile să ne fie respectate.
În jur de 20 de coruri, din oraşele Bălți, Cahul, Orhei, Soroca, şi-au unit aseară vocile şi au creat momente emoţionante, în inima Chişinăului. "Marele Cor al Copiilor" a reunit copii de diferite etnii: bulgari, ucraineni, romi sau găgăuzi.
„Îmi place acest eveniment pentru că pot să îmi fac prieteni noi, să învăţ mai bine notele muzicale şi să nu am frică de scenă.”
„Emoţii fascinante, ne-am pregătit foarte rapid. Ne-am pregătit, am avut şi repetiţii. Transmitem un mesaj că toţi copiii pot să se unească.”
Copiii au fost acompaniați de Orchestra de Tineret a Republicii Moldova şi 10 tineri instrumentiști, elevi ai școlilor de muzică.
ANDRIANO MARIAN, dirijor, fondator, Moldovan National Youth Orchestra: Da, e o provocare, dar e o provocare frumoasă. Mă bucură că putem arăta lumii, că putem arăta fiecărui copil care este aici astăzi ce înseamnă această uniune puternică şi să vadă că e mai bine când faci lucrurile împreună, asta e şi filozofia acestui eveniment.
Corul de copii a reuşit să creeze un adevărat spectacol sonor şi a emoţionat publicul şi simplii trecători.
„Într-adevăr e o sărbătoare deosebită. E destul de dificil probabil să aduni o mulţime atât de mare, dar este extraordinar de frumos, merită truda.”
Micii artişti au cântat piese din folclorul național, cel al etniilor din Republica Moldova, precum şi melodii internaţionale, cu mesaje puternice, cum ar fi "Imagine", de John Lennon.
"Marele Cor al Copiilor" a ajuns la cea de-a doua ediție şi este organizat de UNICEF, împreună cu Ministerul Culturii, Ministerul Educației şi Moldovan National Youth Orchestra.
MAHA DAMAJ, reprezentanta UNICEF în Republica Moldova: Ne bucurăm să organizăm din nou acest eveniment. Muzica transcende orice limbă, orice spaţiu, orice regiune geografică şi vorbeşte despre umanitate, despre tot ce e frumos şi corect.
DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Este a doua ediţie care se desfăşoară în formatul acesta, dar are o istorie în spate – efortul celor de la Moldovan National Youth Orchestra de a identifica copii talentaţi. Şi e genul ăsta de evenimente care ne dă încredere că putem mai mult şi să apreciem copii care vor să facă ceva mai mult şi se implică activ.
REPORTER: DANIELA DANILOVA
Imagine: Artiom Cereseu