Marți, 10 iunie, Președintele României Nicușor Dan efectuează prima sa vizită în Republica Moldova. Acesta va fi primit de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Această vizită reconfirmă caracterul profund și special al relațiilor bilaterale – construite pe baza legăturilor istorice, culturale și de limbă – și reflectă angajamentul comun pentru consolidarea și extinderea cooperării bilaterale în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, se spune într-un comunicat al Președinției Republicii Moldova.
Ceremonia de întâmpinare va avea loc la ora 13:40. La ora 15:10, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună.
De asemenea, Nicușor Dan va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Grosu și cu premierul Dorin Recean. Seara, președintele României va participa la un dineu oferit de Președinția Republicii Moldova, după care va participa la un eveniment organizat la Sala cu Orgă din Chișinău, intitulat „Viitorul european comun al României si Republicii Moldova”.