Politic

Editorialistul Alecu Reniță: “Condiția de bază a integrării Republicii Moldova în UE este legată de reforma reală, nu una cosmetică a justiției”

post-img
Editorialistul Alecu Reniță: “Condiția de bază a integrării Republicii Moldova în UE este legată de reforma reală, nu una cosmetică a justiției”

Anularea concursului pentru funcția de Procuror General și reforma justiției au fost subiecte de dezbatere în emisiunea “Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. Invitații au subliniat că societatea își pierde încrederea în justiție și în procesul de reformare, iar o reformă reală a sistemului judiciar este crucială pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Editorialistul Alecu Reniţă, deputat în Parlamentul 90, este de părere  că cel mai important mijloc de a încetini integrarea Republicii  Moldova în UE, este sabotarea procesului de reformă în justiție.  

“Nu poți face reforme cu oameni care sunt împotriva reformei. Orice proiect, orice strategie, ei au o capacitate fenomenală de a o sabota și de a o face nefuncțională, chiar dacă anumite părți sunt puse și votate. Pentru toate clanurile mafioate, inclusiv cele care sunt în spate, clanurile politice, mă refer la cele din Federația Rusă, sabotarea acestui proces de reforme în justiție, acum a rămas unul dintre cele mai importante mijloace de a încetini integrare Republicii Moldova în spațiul UE. Ei mizează foarte mult și cunosc foarte bine, că condiția de bază a integrării Republicii Moldova în UE este legată de reforma reală, nu una cosmetică a justiției. Iar ceea ce vedem noi ce s-a produs, această reformă pornită, nu a avut o viziune clară, unde actorii care se implică merg pe această viziune. De aceea, această încredere de care s-a vorbit față de justiție, subliniază și încrederea alegătorilor față de cei de la guvernare, în mare măsură, cam aici e barometrul. Pentru noi cetățenii Republicii Moldova este clar că dacă nu se găsește această viziune, noi punem pe o linie moarta timpul care ne-a fost rezervat, de a fi parte din spațiul UE. Masa critică din breasla respectivă nu este orientata spre o reformă radicală, prin care acest sistem să capete responsabilitatea a acestui corp de procurori, judecători, toți care beneficiază de multe avantaje, dar nu vor sub nici o formă să meargă și spre cetățenii Republicii Moldova.“

Cu privire la anularea concursului pentru funcția de Procuror General, Valeriu Pașa, președintele Comunității WatchDog.md, susține că desemnarea unui câștigător al concursului, care nu a  trecut vettingul, a afectat încrederea societății în justiție. Respectiv, potrivit invitatului, lucrurile trebuie repetate.

“Am o întrebare la toți din CSP: Cum voi puteți să admiteți referirea la surse de dezinformare, drept argument pentru luarea unei decizii? Este o rușine.Decizia de anulare a concursului este singura justă, aici apreciez poziția membrilor CSP, la fel ca și publicarea rezultatelor. Cert este că acest interimat infinit nu poate să dureze, lucrurile trebuie revăzute. Trebuie revăzute procedurile de concurs, anunțat un concurs public transparent. Rămâne întrebarea cu această procedură,mai întâi CSP face concurs, desemnează un câștigător, apoi acesta se duce la verificare la comisia de vetting,  asta durează. Dar, problema nu este în termen, se desemnează un câștigător, nu trece vettingul. Câtă încredere mai are societatea în întregul proces? Domnul Demciucin, care a făcut ceea ce a făcut, trebuie demis, doamna Vârlan nu poate să se afle în calitate de membru CSP, procesul trebuie să fie impecabil. A fost afectată încrederea și așa foarte șubredă în această reformă. Respectiv, lucrurile trebuie reparate. “

Emisiunea poate fi vizionată în continuare:

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter