Parlamentul European va organiza la 19 noiembrie o sesiune plenară extraordinară pentru a marca împlinirea a 1000 de zile de rezistenţă a poporului ucrainean de la declanşarea agresiunii ruse asupra ţării lor, a anunţat marţi preşedinta legislativului european, Roberta Metsola, informează EFE, potrivit Agerpres.
„Atât timp cât este necesar (UE va ajuta Kievul). Mândră să anunţ o sesiune plenară extraordinară în Parlamentul European, marţi, 19 noiembrie, pentru a marca cele 1000 de zile de bravură şi curaj ale poporului ucrainean”, a scris Metsola pe contul său de pe platforma X.
Ea a adăugat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa la şedinţa plenară prin intermediul unui „discurs special din Ucraina”.
UE sprijină în mod activ Ucraina, antrenând militarii acestei ţări, trimiţând arme, dar şi ajutor financiar şi umanitar, încă de la începutul declanşării războiului, în februarie 2022.
Pe 16 octombrie, Zelenski a prezentat aşa-numitul Plan de Victorie, în care a cerut aliaţilor suficiente arme şi decizii politice pentru a lansa operaţiuni suplimentare împotriva teritoriului rus şi a solicitat SUA, Regatului Unit, Franţei, Italiei şi Germaniei să desfăşoare arme strategice non-nucleare în Ucraina pentru a descuraja Rusia.
Preşedintele ucrainean nu a precizat când se aşteaptă ca aliaţii să desfăşoare aceste sisteme, deşi a afirmat că această măsură ar putea obliga Rusia să intre într-un proces de negocieri „pentru un sfârşit just al războiului”.