Autorităţile catolice pariziene aşteaptă cu "sete" să primească "pe toată lumea" înapoi la catedrala Notre-Dame din capitala Franţei, care îşi va redeschide porţile la 8 decembrie, după mai bine de cinci ani de la incendiul din aprilie 2019, a declarat miercuri arhiepiscopul de Paris, Laurent Ulrich, transmite AFP.
"Setea noastră este mare să primim din nou pe toată lumea sub bolţile catedralei", a declarat arhiepiscopul de Paris în timpul unei conferinţe de presă, la Paris. Laurent Ulrich a spus că "15 milioane de vizitatori" sunt aşteptaţi "în fiecare an" în catedrală.
"Acum este timpul să revenim la Notre-Dame", a adăugat rectorul catedralei, Olivier Ribadeau Dumas. El a precizat că Notre-Dame se va redeschide publicului la 8 decembrie, cu intrare "până la ora 22:00, în prima săptămână", scrie Agerpres.
La data de 7 decembrie, preşedintele Emmanuel Macron va ţine un discurs în faţa Notre-Dame, chiar înainte de a participa, în catedrală, la ceremonia liturgică de redeschidere.
Şeful statului va fi prezent la 8 decembrie la prima slujbă oficiată în catedrala Notre-Dame din Paris după incendiu.
La 29 noiembrie, Emmanuel Macron va efectua o ultimă vizită pe şantier şi, potrivit preşedinţiei, va ţine un discurs în interiorul catedralei pentru a mulţumi tuturor celor implicaţi în procesul de restaurare, finalizat, conform promisiunii, în cinci ani.
Aceasta va fi a şaptea sa vizită la faţa locului, ultima datând din 8 decembrie 2023. Macron "se va plimba prin catedrala reconstruită, a cărei splendoare se va dezvălui în întregime cu această ocazie", oferind "o imagine inedită (...) necunoscută până acum", a declarat presei un consilier prezidenţial.
Arhiepiscopul Parisului Laurent Ulrich a declarat pentru AFP la sfârşitul lunii octombrie că şeful statului va vorbi "în catedrală" în cadrul ceremoniei de la 7 decembrie, după care, în jurul orei 21:00 (20:00 GMT), catedrala Notre-Dame din Paris va fi considerată redeschisă.
Însă, palatul Elysée a dat asigurări miercuri că şeful statului va ţine "un discurs destul de scurt", în "curtea din faţă", înainte de slujbă. Autorităţile "s-au asigurat că principiul separării" dintre biserică şi stat "este respectat", în încercarea de eliminare a "începuturilor de polemică" apărute odată cu menţionarea posibilităţii ca discursul să aibă loc în interiorul catedralei.
Şefi de stat şi de guvern străini au fost invitaţi să participe la ceremonia de la 7 decembrie, a precizat preşedinţia, fără a furniza o listă şi fără a comenta absenţa anunţată a papei Francisc, care fusese invitat de Emmanuel Macron.