Forțele rusești au lansat noaptea trecută și în cursul dimineții un atac masiv cu rachete și drone asupra orașului Kiev și regiunilor învecinate. Potrivit autorităţilor locale, o persoană a fost rănită, iar un depozit a fost incendiat. Forţele aeriene ale Ucrainei au anunţat că au doborât majoritatea dronelor şi rachetelor ruseşti. Preşedintele ţării Volodymyr Zelenskyy le-a mulţumit partenerilor occidentali pentru sistemele anti-aeriene trimise care ajută la protejarea spaţiului aerian al Ucrainei. Aflat azi în vizită la Bruxelles, secretarul american de stat Antony Blinken a dat asigurări că Statele Unite vor întări sprijinul pentru Ucraina până la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie.
Forţele aeriene ale Ucrainei au raportat azi dimineaţă despre cel mai masiv atac aerian din ultimele 73 de zile care a vizat capitala Kiev. În total, armata rusă a folosit în timpul raidului aerian asupra ţării în jur de 90 de drone şi şase rachete ghidate, balistice şi de croazieră. Forţele armate ucrainene au anunţat că majoritatea mijloacelor de atac au fost distruse cu ajutorul sistemelor de apărare anti-aeriană sau interceptate cu sistemele electronice de bruiere. În Kiev, alarma aeriană a fost declanșată dis-de-dimineaţă, atacurile durând mai bine de două ore, timp în care mii de locuitori ai capitalei s-au adăpostit în metrou.
"Este groaznic de fiecare dată când are loc un atac cu rachete. Ne-am obișnuit cu loviturile de drone Shahed, dacă se poate spune așa, pentru că zboară în fiecare noapte. Regiunea suferă mereu – copiii nu pot merge la școală când dronele sunt în aer, iar când sunt atacuri cu rachete, căutăm adăpost."
"Mă gândesc adesea la cei care au început totul, ce îi motivează? Ce le lipsește în viață, ce îi împiedică să trăiască o viață normală?"
Ne vom întoarce la muncă. Copilul va merge la școală, iar eu voi merge la serviciu. Vom continua cu viața noastră de zi cu zi. Potrivit autorităţilor de la Kiev, datorită funcţionării eficiente a sistemelor de apărare anti-aeriană în timpul raidului aerian al ruşilor nu s-au înregistrat victime, o singură persoană fiind uşor rănită în urma doborârii unei drone. Un depozit a luat foc, iar incendiul a fost între timp lichidat de pompieri. Atacurile aeriene nocturne ale Rusiei au mai vizat regiunile Poltava, Jîtomîr, Sumî, Cerkasî, Zaporijia, Cernihiv și Kirovohrad. Președintele Volodimir Zelenski a reacționat azi la loviturile aeriene ruseşti mulţumindu-le aliaţilor occidentali pentru ajutorul oferit sub formă de sisteme anti-rachetă și de război electronic necesare pentru apărarea spaţiului aerian al Ucrainei.
Între pertenerii Ucrainei din ţările NATO şi în special Statele Unite promit să întărească sprijinului militar pentru Ucraina în lunile rămase până la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie. Aceste asigurări au fost date azi, de şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în timpul unei întâlniri la Bruxelles, cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.
ANTONY BLINKEN Secretar de Stat al SUA: În timp ce lucrăm pentru a ne asigura că Ucraina are ceea ce îi trebuie pentru a se apăra eficient, Statele Unite continuă să intensifice sprijinul. Am alocat recent încă 8 miliarde de dolari în asistență de securitate pentru Ucraina, în septembrie. De asemenea, aproape jumătate de miliard de dolari acum câteva săptămâni, iar președintele Biden este hotărât să se asigure că fiecare dolar disponibil va fi pus la dispoziție până la 20 ianuarie.
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, care a pus sub semnul întrebării sprijinul militar american pentru Ucraina, a spus că va încheia rapid războiul Rusiei, fără a detalia cum va proceda. Aliații Statelor Unite sunt însă îngrijoraţi că Trump că ar putea încerca să forțeze Kievul să accepte pacea în condițiile Moscovei, inclusiv prin cedări ale unor teritorii ucrainene ocupate în prezent de armata rusă.