Demnitarul este invitatul jurnalistului Mădălin Necşuţu şi se va referi la Campania pentru promovarea Camerelor Agricole, proiect care are drept scop reprezentarea și protejarea intereselor fermierilor.
Documentul a provocat mai multe reacţii, astfel că urmează a fi adoptat în a doua lectură după consultările cu fermierii. Vladimir Bolea va vorbi şi despre prognozele privind secerişul 2024, participarea la Conferința Regională de la Roma, principalul organism de conducere al FAO pentru regiunea Europei și Asiei Centrale, dar şi la alte subiecte privind sectorul agrar.