Patru persoane au fost reținute și alte șase au fost citate la audieri în cadrul unei cauze penale ce vizează presupuse fapte de trucare unei licitații publice organizate pentru Î.S. „Moldelectrica".
Reținerele au avut loc în urma celor 24 de percheziții desfășurate luni, de procurorii Secției combaterea infracțiunilor contra mediului din cadrul Procuraturii Generale, împreună cu ofițerii Centrului Național Anticorupție.
Potrivit Procuraturii Generale, în timpul perchezițiilor au fost ridicate documente și bunuri relevante pentru anchetă.
Cauza vizează trucarea unei licitații privind achiziția de către Î.S. „Moldelectrica” a serviciilor de colectare și valorificare a unor deșeuri periculoase. Anchetatorii susțin că, în acest mod, ar fi fost desemnat câștigător un agent economic care nu deținea autorizațiile necesare, fapt ce ar fi creat un risc real pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Valoarea contractelor încheiate în aceste condiții depășește 4 milioane de lei.
Citește și: CNA desfășoară împreună cu Procuratura Generală percheziții la Moldelectrica
De partea cealaltă, Moldelectrica a confirmat „o acțiune a organelor de drept”: „Întreprinderea noastră își reafirmă deschiderea deplină și cooperarea totală cu instituțiile abilitate, oferind tot suportul necesar pentru buna desfășurare a investigațiilor”, se menționează într-un comunicat publicat al întreprinderii pe pagina de Facebook.
Totodată, pentru a nu prejudicia procesul de instrumentare a cazului și pentru a nu denatura faptele aflate în examinare, Moldelectrica susține că nu poate oferi detalii suplimentare.