O grupare criminală specializată în confecționarea și comercializarea documentelor oficiale false a fost destructurată de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit autorităților, membrii rețelei produceau și vindeau cărți de identitate și permise de conducere falsificate, pretins emise de autorități din Republica Moldova și România. Ancheta a vizat documentarea întregii activități infracționale și identificarea persoanelor implicate în schemă.
„În cadrul investigațiilor, au fost identificate și documentate mai multe persoane din nordul și centrul Republicii Moldova, suspectate de implicare activă în schema infracțională”, precizează Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat.
Membrii acționau coordonat atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, fiecare având roluri clar stabilite la producerea și distribuirea documentelor falsificate. Oamenii legii au desfășurat multiple acțiuni de urmărire penală, inclusiv percheziții la domiciliile persoanelor vizate și în unitățile de transport utilizate de către acestea.
Ca rezultat, au fost ridicate telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare, precum și bani proveniți din activitatea ilegală. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.