TV Network
Canalele TVR
Educație

„A fost doar o glumă” nu mai e scuză. MEC cere pedepsirea gesturilor cu tentă sexuală față de elevi

post-img
Foto simbol

Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a aprobat o recomandare privind prevenirea și sancționarea gesturilor cu caracter sexual față de elevi. Expresiile cu conotație sexuală, aluziile indecente și comentariile despre aspectul fizic sau vestimentația elevilor sunt incompatibile cu normele de conduită profesională, iar invocarea unei „glume” nu înlătură răspunderea pentru astfel de fapte.

Cazul a fost examinat de Consiliul de etică al MEC în ședințele din 5 și 6 noiembrie 2026. La audieri au participat cadrul didactic și reprezentanții administrației instituției.

Potrivit documentului, conducerea instituțiilor trebuie să intervină prompt la orice sesizare și să examineze obiectiv faptele, cu audierea tuturor părților. Totodată, elevii care semnalează astfel de comportamente trebuie protejați împotriva eventualelor represalii, inclusiv prin monitorizarea procesului de evaluare.

Conducerea instituțiilor nu trebuie să minimalizeze sau să mușamalizeze asemenea cazuri și este obligată să aplice măsuri proporționale cu gravitatea abaterilor în condițiile legii. În situațiile în care există temeiuri legale, sancțiunile pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă.

Recomandarea a fost elaborată după examinarea unei sesizări privind o remarcă cu tentă sexuală adresată de un cadru didactic unei eleve, în fața colegilor de clasă. Instituția de învățământ a inițiat o cercetare internă și a instituit măsuri interimare de protecție.

Comisia de cercetare internă a confirmat remarca și a calificat-o drept umilitoare. Pe durata cercetării, cadrul didactic a fost înlocuit la clasa respectivă, iar acesta urmează să fie sancționat disciplinar.

„În urma examinării, Consiliul a recomandat aplicarea unei sancțiuni disciplinare proporționale cu gravitatea faptelor, menținerea măsurilor de protecție a elevei și monitorizarea situației din grupa de elevi. De asemenea, instituția trebuie să organizeze instruiri pentru personal privind prevenirea hărțuirii și să informeze Consiliul de etică despre măsurile întreprinse”, se menționează în comunicatul Ministerului Educației.

Consiliul de etică al MEC reamintește că instituțiile de învățământ sunt responsabile de asigurarea unui mediu educațional sigur, bazat pe respectarea demnității elevilor și a normelor de etică profesională.

Elevii și părinții pot sesiza asemenea situații administrației instituției de învățământ, consiliului de etică al instituției sau Consiliului de etică al MEC, la adresa consiliu.etica@mec.gov.md.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter