Social

Chișinăul condamnă crimele împotriva copiilor ucraineni

Chișinăul condamnă crimele împotriva copiilor ucraineni

Nu e problema Republicii Moldova să se preocupe de numărul copiilor ucraineni omorâţi, răniţi sau daţi dispăruţi în războiul din ţara vecină. Este declaraţia halucinantă a unor deputaţi din opoziţia de la Chişinău. Reacţia vine după ce parlamentarii PAS au propus adoptarea unei rezoluţii privind condamarea crimelor de război împotriva copiilor din Ucraina.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, au murit 537 de copiii, 1.275 au fost răniți, 2.067 sunt daţi dispăruți, iar aproape 20 de mii au fost răpiți de agresori. Sunt datele terifiante din Rezoluţia privind condamnarea crimelor de război din Ucraina împotriva copiilor, prezentată în legislativ de deputaţii PAS. În replică, parlamentarii apropiaţi fugarului Ilan Şor, condamnat penal, au declarat că aceasta nu este problema Republicii Moldova.

ALEXANDR NESTEROVSCHI deputat neafiliat: Lacrima fiecărui copil este o tragedie. Dar noi nu trebuie să uităm că suntem moldoveni, că trăim în Republica Moldova şi că suntem o ţară neutră."


VADIM FOTESCU deputat neafiliat: Dumneavoastră înţelegeţi să asemenea declaraţii pot schimba cursul politicii externe a întregii ţări? Vă daţi seama despre consecinţele unei asemenea declaraţii?

DOINA GHERMAN deputat PAS: Noi demult nu mai acceptăm şantajul politic al unui stat agresor şi nici de data asta nu îl vom accepta."

LILIAN CARP deputat PAS: Faţa unui trădător, faţa care se vinde pentru 30 de arginţi şi ei sunt gata să-şi vândă sufletul pentru a-şi câştiga banii cu sânge. Nu contează că-s copii, că-i război."

OLEG REIDMAN deputat BCS: În locul acestei rezoluţii, sugerate de cineva, ar trebui, în conformitate cu statutul de neutralitate, din Constituţia Republicii Moldova, să propunem o rezoluţie despre începerea neîntârziată a negocierilor în acest conflict.

RADU MARIAN deputat PAS: De ce noi condamnăm anume crimele de război ale Rusiei în Ucraina? Pentru că este vecinul nostru. Şi noi avem mii de copii refugiaţi care au intrat în Moldova inclusiv prin raionul dumneavoastră. Vă rog, să nu vă mai faceţi de ruşine."

ANA RACU deputat PAS: Am ajuns în secolul XXI ca să punem la îndoială răspunderea pentru crime de genocid, sclavie, tortură. Este ruşinos, abominabil, imoral pentru oricine ajunge în legislativ să ajungă la discuţii de genul ăsta, indiferent să vorbim de copii din Ucraina, Somalia. ... "

Într-un final, declaraţia de condamnare a crimelor de război asupra copiilor de către statul invadator, Federaţia Rusă, a fost votată de majoritatea parlamentară.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter