TV Network
Canalele TVR
Dosare

Procesul lui Dodon a fost pus pe pauză. Procurorii pregătesc noi probe în dosarul „Sacoșa”

post-img
Igor Dodon (dreapta) și avocatul său

Examinarea dosarului „Sacoșa", în care fostul președinte Igor Dodon este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat între 600 de mii și un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc pentru a promova interesele Partidului Democrat, a fost întreruptă până pe 19 august 2026.

La ședința din 24 iunie, avocații lui Dodon nu au reușit să asigure prezența martorilor propuși de apărare, printre care Zinaida Greceanîi, Corneliu Furculiță și Vlad Batrîncea. Instanța a avertizat că, dacă martorii nu se vor prezenta nici la următoarele ședințe, procesul va continua fără audierea acestora.

„Completul de judecată dispune imposibilitatea continuării cercetării judecătorești din motivul că partea apărării nu a asigurat prezența martorilor (...). Se atenționează partea apărării, deja nu știu a câta oară, să asigure martorii în ședința de judecată. În caz contrar, instanța va continua examinarea în lipsa acestora", a avertizat instanța.

Avocații au explicat că Greceanîi este dispusă să depună mărturie doar în prezența avocatului său, întrucât are calitatea procesuală de învinuit într-o cauză penală disjunsă din același dosar. În cazul lui Vlad Batrîncea, apărarea a precizat că acesta urmează să decidă împreună cu avocatul dacă se va prezenta sau nu în fața instanței să dea declarații. 

Procurorii au anunțat că vor solicita administrarea unor noi probe

Procurorul Petru Iarmaliuc a declarat că acuzarea așteaptă un răspuns din partea Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), în urma unor declarații făcute în instanță de martori.

„Noi avem pregătit un demers care conține încă cinci-șase probe documentare și înregistrări cu referire la o persoană. Acestea reies din întrebările și răspunsurile la declarațiile martorilor, inclusiv din refuzul lui Vladimir Plahotniuc de a da declarații", a spus procurorul.

Solicitarea procurorilor vine după declarațiile făcute în instanță de Florin Gorea, fost șef de direcție în cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, responsabil de securitatea lui Igor Dodon în perioada mandatului prezidențial.

Acesta a susținut că, în timpul crizei politice din iunie 2019, fostul șef al statului și familia sa s-ar fi aflat sub amenințări permanente și că ar fi existat tentative de provocare a unor accidente rutiere în care era implicată coloana oficială.

Procurorii au susținut însă că declarațiile martorului nu sunt relevante pentru cauza examinată și afirmă că au prezentat suficiente probe care ar demonstra vinovăția fostului șef al statului.

Igor Dodon anunță ca va veni cu declarații interesante

Pe 11 iunie, înainte de ședința Parlamentului, Igor Dodon a declarat că va veni și el cu declarații detaliate și „interesante”. „Aveți răbdare pentru că, cred că în câteva săptămâni, zile, luni, nu știu, vedem cum o să meargă. O să fac și eu declarații. După ce vor fi ascultați toți martorii, eu o să fac declarații și, credeți-mă, acolo o să fie foarte detaliat și foarte interesant pentru toți", a spus Dodon.

Citește și: Dodon, despre dosarul Sacoșa: Aveți răbdare pentru că în câteva săptămâni o să dau și eu declarații

Liderul PSRM a afirmat că va dezvălui inclusiv acțiunile actualei guvernări din perioada respectivă. „O să deschid parantezele pentru foarte multe lucruri, inclusiv ce făcea actuala guvernare atunci. Credeți-mă, o să fie interesant", a adăugat acesta.

Dosarul „Sacoşa" a ajuns pe masa magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie în octombrie 2022. De atunci şi până acum, completul de magistraţi s-a modificat opt ori, dar examinarea procesului nu a fost afectată. Noul complet a fost format în noiembrie 2025 şi a reluat dosarul de la zero.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter