Recomandări

Emisiunea Caravana TVR Moldova ,,LA TINE-N SAT” a ajuns la Şaptebani, Rîşcani

post-img
Emisiunea Caravana TVR Moldova ,,LA TINE-N SAT”

Biserica de lemn de peste o sută de ani din satul Şaptebani, raionul Rîşcani, s-a păstrat intactă, deși au fost şi perioade când edificiul a avut alte destinaţii. După redeschidere, oamenii au înapoiat bisericii mai multe podoabe, printre ele fiind şi un epitaf, care, deși nu mai este folosit în ritualuri, serveşte ca obiect de interes muzeistic. Ce obiecte şi tradiţii vechi se mai păstrează şi în alte sate, aflăm sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 16.00, într-o emisiune Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT cu cele mai interesante momente ale sezonului.

Beciul în care Silvia Ceban din satul Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, păstrează vinul, merele şi mierea este o amintire scumpă şi valoroasă. Încăperea de la subsolul casei a fost construită cu peste o sută de ani în urmă şi e transmisă drept moştenire din generaţie în generaţie.

Dacă vreţi să gustaţi din plăcinta rece, care se prepară după o reţetă originală, ar fi bine să vă faceţi drum în satul Puhăceni, raionul Anenii Noi. Altădată, acest fel de bucate se prepara doar la nunţi sau la marile sărbători religioase. Acum, Ana Petrov a inclus acest deliciu în meniul zilei la bucătăria pe care a deschis-o în satul natal, tocmai pentru a păstra specificul bucatelor locale.

Iar în satul Horeşti, raionul Ialoveni, s-au făcut investiţii mari pentru a deschide cea mai modernă fermă de bivoliţe din Republica Moldova. Pentru a revitaliza această ramură, fermierii din Horeşti au făcut stagii de practică în România, iar acum sunt gata să-şi împartă cunoştinţele cu cei interesaţi de creşterea acestor animale.

Emisiunea Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT este difuzată sâmbăta, ora 16.00, la TVR Moldova. Realizator şi producător Tatiana Chetrari.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter