Economic

Șoseaua de centură din Bălţi a fost redeschisă după reparaţii

Video

După aproape şase luni de reparaţii, podul de pe șoseaua de centură a municipiului Bălți a fost redeschis traficului. Obiectivul are parapeţi de siguranță, trotuare pentru pietoni, sistem de evacuare a apelor pluviale şi este iluminat. Şoferii au scăpat astfel de ambuteiajele infernale din perioada în care şoseaua a fost în reparaţii, iar autovehiculele în tranzit erau nevoite să traverseze oraşul.

Podul peste râul Răut și pasajul peste calea ferată, de o importanță strategică pentru Republica Moldova, sunt părţi integrante ale centurii municipiului Bălți. Reparaţii nu s-au mai făcut aici din anii '70. Pentru reabilitarea podului, cu o lungime de aproximativ 350 de metri, s-au folosit cele mai noi tehnologii.

SERGIU BEJAN, director general interimar, Administrației de Stat a Drumurilor:

Au fost executate consolidările infrastructurii pilelor. Au fost schimbate grinzurile, suprastrucrutra de rezistență, totul ce-i legat de partea carosabilă, care are un sistem de drenaj destul de complex, ca toate apele să nu se stocheze pe partea carosabilă.

Cei mai fericiţi sunt şoferii din Bălţi care au avut de îndurat ambuteiaje infernale cât podul a fost în lucrări.

VOX

Este larg, este amenajat pentru pietoni. Au pus și iluminat să fie noaptea. Era foarte greu. Mergeam pe aici prin aceste părți.

VOX

Nu vor mai fi atâtea ambuteiaje. Pe moment, sunt foarte multe ambuteiaje prin centrul orașului și este mai bine să mergi pe ocolire.

VOX

Camioanele, în ultima vreme, sunt foarte grele. Atunci ce era, când a fost construit? 12-15 tone? Acum sunt 40-50. Și pământul pleca de aici cu încetul. Foarte bine că l-au făcut și dă Doamne în fiecare zi astfel de evenimente să fie.

La redeschiderea arterei rutiere a luat parte şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului Republicii Moldova:

31 de milioane de lei a costat acest pod. Nu e nici mult și nici puțin. Dar este după ultimile tehnologii. Asfaltul este după tehnologii noi și parapeții la fel. Totul este standard european. Așa că este pod european. Călcăm cu piciorul cu încredere și mergem cu mașina cu încredere.

Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a spus că, în perioada următoare, vor fi reabilitate şi alte şosele de importanţă naţională.


VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale:

Joi, va fi făcută publică următoarea listă. Este acoperită toată Republica Moldova, începând cu Briceni și terminând cu Giurgiulești-Vulcănești. Traseul Bălți-Criva, din 2026 va începe procesul, suntem în fază finală de identificare a resurselor financiare și se va începe masiv de lucrat și acolo.

Potrivit Ministerului Instrastructurii şi Dezvoltării Regionale, lucrările la centura ocolitoare a municipiului Bălţi au fost executate după normele europene de proiectare și siguranță, iar durata de viață a noii structuri este estimată la cel puțin 100 de ani.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor