Pe 25 februarie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat o sentință de condamnare în cazul a doi foști polițiști din Ialoveni și a doi complici ai acestora, găsiți vinovați de corupere pasivă. Foștii polițiști au fost condamnați la câte 6 ani de închisoare, iar complicii lor la câte 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
De asemenea, inculpații au fost amendați cu câte 120.000 de lei și privați de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 9 ani.
Instanța a mai dispus recuperarea solidară a sumei de 1.500 de euro în favoarea victimei și restituirea către Centrul Național Anticorupție a sumelor de 3.500 de euro, depistate ca probe în acest dosar.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în septembrie 2014, inculpații ar fi înscenat un caz de punere în circulație a substanțelor narcotice și au cerut de la victimă 7.000 de euro, ulterior au negociat suma de 5.000 de euro. O parte din bani, 1.500 de euro a fost predată printr-un complice pentru a evita contactul direct cu polițiștii, iar restul de 3.500 de euro a fost oferiți sub supravegherea CNA, inculpații find prinși în flagrant.
Inculpaților le-a fost imputată și infracțiunea de depășire a atribuțiilor serviciu, însă instanța a respins acest capăt de acuzare, considerând că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.
Acuzatorul de stat are la dispoziție 15 zile pentru a decide dacă va contesta sentința la Curtea de Apel Centru.