Justiție

A cerut pâine și apă, apoi a furat aur: O cerșetoare, condamnată la șase ani de închisoare

post-img
Imagine simbol

Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea unei femei de 44 de ani, găsită vinovată de comiterea unui jaf într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Instanța a dispus o pedeapsă de șase ani de închisoare, precum și o amendă de 67.500 de lei.

Potrivit probelor prezentate de procurori, cazul a avut loc pe 5 februarie 2021. Victima a declarat că, în jurul orei 15:00, a deschis ușa apartamentului crezând că este fiul său, însă în prag se afla o femeie necunoscută, cu mască medicală și o o geantă voluminoasă.

Potrivit declarațiilor victimei, străina a rugat-o să o ajute cu bani, iar după ce i s-a spus că nu sunt bani în casă, a cerut ceva de mâncare. Victima i-a oferit o felie de pâine, după care femeia a mai cerut apă și un ou crud, spunând că îi este foame.

Victima a declarat în instanță că, după acel moment, comportamentul femeii a devenit neobișnuit. Aceasta rotea oul în fața ei și murmura ceva în șoaptă, într-o limbă necunoscută. Ulterior, partea vătămată a relatat că avea impresia că vede „ca prin ceață” cum femeia se deplasa prin apartament.

După ce necunoscuta a plecat, femeia a observat dispariția mai multor bijuterii din aur. Potrivit materialelor cauzei, din apartament au fost sustrase un lănțișor, un pandantiv, un inel de căsătorie și o brățară din aur, prejudiciul total fiind estimat la 10.000 de lei.

Partea vătămată a mai declarat că, deși înțelegea că femeia se află în apartament, nu putea reacționa sau interveni, descriind acea stare drept una asemănătoare hipnozei.

Ulterior, femeia și-a anunțat rudele și a solicitat intervenția poliției.

Deși inculpata nu și-a recunoscut vina și a susținut că nu a părăsit locuința în ziua respectivă, instanța a considerat probele suficiente pentru condamnare. Femeia s-a eschivat de la ședințele de judecată și a fost dată în căutare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată conform legii.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter