Recomandări

Temele abordate la Adunarea Generală a ONU, în discuţii la Punctul pe AZi

post-img
Punctul pe AZi
Sursa foto: TVR MOLDOVA

La invitația Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la New York la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Tema actualei sesiuni este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”. În cadrul primei zile, Maia Sandu a subliniat progresele pe care Republica Moldova le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, urcând în Clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021 pe locul 25 în 2023.

Despre temele abordate va discuta jurnalistul Mădălin Necşuţu cu invitaţii săi: fostul vicepremier pentru Reintegrare, George Balan, specialistul în Drept, Politici Publice și de Securitate, Andrei Curăraru şi politologul de la Bucureşti, Cristian Pârvulescu.

Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 19.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, online pe pagina de Facebook dar și pe YouTube.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter