TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Noi cazuri de violență în Armata Națională. Reacția Ministerului Apărării

Noi cazuri de violență în Armata Națională. Reacția Ministerului Apărării

Doi militari în termen au fost agresați fizic de către colegi. Ministerul Apărării confirmă incidentele și precizează că acestea au avut loc pe 15 și 19 mai, în unități diferite ale Armatei Naționale. Reacția instituției vine după ce vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Renato Usatîi, deputatul Partidului Nostru, a făcut publice cazurile.

„În legătură cu informațiile apărute în spațiul online privind cazurile în care doi militari în termen ar fi fost agresați fizic de alți militari în termen, comunicăm următoarele: cele două cazuri au avut loc pe 15 mai și respectiv 19 mai. Poliția militară a inițiat anchete interne pentru determinarea circumstanțelor incidentelor. Potrivit datelor preliminare, în ambele situații cauza a fost relațiile neregulamentare între militarii în termen”, se arată în reacția Ministerului Apărării.

Ministerul a mai precizat că materialele au fost transmise procuraturilor teritoriale pentru examinare, iar starea de sănătate a militarilor este satisfăcătoare, aceștia aflându-se la tratament staționar.

„Armata Națională are zero toleranță față de orice abatere disciplinară comisă în rândul militarilor”, au subliniat reprezentanții Ministerului Apărării.

Înainte de ședința Parlamentului, deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a vorbit jurnaliștilor despre noi cazuri de violență asupra militarilor în termen. Potrivit lui Usatîi, unul dintre cazuri a fost ascuns inițial, iar victima ar fi fost constrânsă să ofere o versiune falsă despre modul în care s-a ales cu traumatismele.

„Alaltăieri am adresat o întrebare șefului armatei dacă au mai avut alte incidente grave și a spus că nu. Eu i-am arătat poza și i-am spus despre un tânăr care a fost făcut bucăți și adus la Spitalul de Urgență. Acum organele de drept l-au găsit și știți ce s-a întâmplat? L-au pus să spună că peste el au căzut mai multe cărămizi”, a declarat politicianul.

Liderul Partidului Nostru a afirmat că un alt incident grav s-ar fi produs în noaptea trecută, la o brigadă din Chișinău, unde un militar în termen ar fi fost agresat violent.

„Un tânăr care are doar câteva luni în armată a fost făcut bucăți și dus la spital. I-a fost rupt maxilarul și urmează să fie operat la mandibula inferioară”, a spus Usatîi.

În acest context, deputatul a anunțat că a transmis o scrisoare tuturor fracțiunilor parlamentare și a cerut examinarea urgentă a proiectului de lege privind anularea armatei obligatorii.

„Situația este foarte alarmantă. Săptămâna trecută am prezentat proiectul de lege privind anularea armatei obligatorii și am solicitat ca toate fracțiunile să vină cu propuneri și modificări pentru a porni această procedură”, a menționat el.

Totodată, politicianul a propus crearea unei linii directe prin care militarii să poată sesiza abuzurile fără a informa conducerea unității, susținând că în prezent victimele riscă să fie intimidate după ce depun plângeri.

Citește și: Ministerul Apărării a pornit o anchetă după decesul unui minor la Cahul

Un adolescent de 16 ani a murit, pe 10 mai, într-o unitate militară din Cahul, după ce un soldat prin contract, de 20 de ani, ar fi manevrat necorespunzător un pistol de tip Glock. Glonțul l-a rănit și pe un militar în termen de 18 ani, transportat ulterior la spital. Inițial, autoritățile au anunțat că minorul ar fi murit după ce i s-a făcut rău, însă expertiza medico-legală a arătat că acesta a fost străpuns de același glonț.

Citește și: Minorul împușcat la Cahul: Încălcări grave ale regulamentului și cereri de demisie

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter