O femeie de 27 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în noaptea trecută în satul Olișcani, raionul Șoldănești.
Potrivit Poliției, accidentul s-a produs puțin după miezul nopții. Din cercetările preliminare s-a stabilit că femeia conducea o motocicletă pe drumul principal din localitate, când a pierdut controlul asupra vehiculului și s-a izbit violent de un gard.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că motociclista nu deținea permis de conducere.
În urma impactului, femeia a suferit multiple traumatisme și a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Șoldănești, unde a fost internat în stare gravă.
Citește și: Cisternă în flăcări la Sângerei: Accident cu 4 victime după ce doi șoferi au ignorat restricțiileOamenii legii desfășoară în continuare cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să conducă doar dacă dețin dreptul de a conduce de categoria corespunzătoare și să adapteze viteza la condițiile de drum, pentru a preveni producerea unor tragedii.