TV Network
Canalele TVR
Social

În podgoriile din Republica Moldova e forfotă mare. A început recoltarea strugurilor pentru vin

În podgoriile din Republica Moldova e forfotă mare. A început recoltarea strugurilor pentru vin

În podgoriile din Republica Moldova e forfotă mare. A început recoltarea strugurilor pentru vin. Specialiştii spun că anul acesta a fost unul prielnic şi au parte de o roadă bogată. Aşa ca vinul din producţia nouă va fi de calitate.

Vinificatorul din raionul Ialoveni deţine peste 60 de hectare cu viţă-de-vie. 65 de muncitori lucrează acum la recoltarea ciorchinilor din care va ieşi noua producţie de vin.  

MĂDĂLINA COCIU, jurnalist TVR MOLDOVA: „Pe această podgorie, muncitorii lucrează din zori pentru a strânge producţia de struguri. Recoltarea a început cu soiurile riesling şi sauvignon din care se va produce vinul alb”:

VOX
1335
TC:00:13-00:21 E poamă bună, sănătoasă. Sezonul e bun de cules. -E o roadă bună anul acesta? -Da.

Înainte ca strugurii să fie procesaţi, specialiştii cramei îi supun unor verificări. Doar în acest fel produsul final, vinul, va fi unul de calitate.    

SINCRON MARIA BEBEA, tehnolog: „Înainte de a începe procesul de recoltare a strugurilor, întâi strugurii se testează la conţinutul de zahăr, conţinutul de acizi tetrabili şi un component important care este PH-ul. Noi vrem să obţinem un vin rose şi am testat iată strugurele de cabernet sauvignon”.

După ce roada este culeasă, ajunge la combinatul de vinificaţie unde are loc procesul tehnologic complex care va avea ca rezultat licoarea atât de apreciată.    

SINCRON ALEXANDRU CATAN, directorul general al combinatului de vinuri: „Strângem pe zi în jur la 70-80 de tone de struguri. În continuare la noi se preconizează sauvignon, riesling. Vom merge la recoltarea unei game pentru vinurile, spumantele roze. După aceasta, vom trece în podgoriile de merlot şi cabernet sauvignon. Este sarcina de a recolta undeva o mie de tone de struguri”.

Vinurile produse la acest combinat sunt destinate atât pieţei interne cât şi exportului în România, China sau Polonia.

ALEXANDRU CATAN, directorul general al combinatului de vinuri: „Avem până la sfârşitul anului preconizate şase containere de vinuri pentru China. În jur de vreo 180-200 de mii de sticle de spumant pentru piaţa internă şi pentru export 400-500 de mii de sticle”:

Datele oficiale arată că în Republica Moldova sunt aproximativ 45 de mii de hectare de viţă de vie cu soiuri pentru vin. Anul trecut, cramele basarabene au exportat aproape 10 milioane de decalitri de vin.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter