Republica Moldova ocupă locul 60 la nivel global în utilizarea inteligenței artificiale. Statistic, 18,5% din populaţia activă foloseşte acest instrument cel puțin 90 de minute pe lună, conform unui studiu Microsoft privind adoptarea tehnologiilor bazate pe AI în primul trimestru al acestui an. Acest nivel plasează R. Moldova înaintea României, dar și peste Ucraina, Belarus și Federația Rusă.
Inteligenţa artificială este folosită de la generarea de articole, postări pe reţelele sociale, până la organizarea agendei, planuri de călătorie, diete sau programe de antrenament.
Utilizarea inteligenței artificiale continuă să crească la nivel mondial. În primul trimestru al anului 2026, rata globală a ajuns la 17,8% din populația active.
DENIS ZACON, specialist în inteligență artificială: Avem acces la o expertiză practic unică. Nu am mai avut niciodată acces la o astfel de expertiză, în care să ai tot internetul într-un singur loc şi să poţi adresa o întrebare în format natural, cu un limbaj natural şi să primeşti un răspuns. Este ceva unic pentru noi, o perioadă unică pentru noi şi trebuie să beneficiem de posibilitatea că putem primi un răspuns de o acurateţe foarte înaltă, cam 95% dintre răspunsurile actuale sunt corecte….
DINU ŢURCANU, prorector, Universitatea Tehnică a Moldovei: Nu trebuie să negăm aceste instrumente. Pentru că vorbim despre tehnologii, vorbim despre rolul lor de automatizare a proceselor, care este un lucru foarte important. Însă este important să le explicăm tinerilor să utilizeze aceste instrumente doar în favoarea lor, ca un mentor, ceea ce ar permite să-şi sporească competenţele de inteligenţă umană. Eu cred că deja trebuie să avem educaţie financiară, educaţie de securitate cibernetică, competenţe digitale care ţin de AI pentru că acestea sunt competenţele viitorului, pe care trebuie să le cunoaştem cu toţii şi să le cunoaştem în utilizarea lor corectă.
Potrivit studiului Microsoft în ceea ce priveşte utilizarea inteligenţei artificiale, clasamentul primelor zece poziții este dominat de Norvegia, Irlanda, Franța, Spania, Regatul Unit și Țările de Jos.