Fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, este vizat într-un dosar în care oamenii legii desfășoară percheziții marți dimineață, precizează sursele TVR Moldova.
„La această oră, ofițerii INI, în comun cu polițiștii din BPDS Fulger și procurorii PCCOCS, efectuează percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, dar și a spălării de bani în proporții deosebit de mari”, se spune într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției.
Autoritățile anunță că acțiunile au loc simultan pe mai multe adrese din Chișinău, în vederea stabilirii circumstanțelor privind legalitatea modificării statutului și conducătorilor unui partid politic, dar și legalitatea finanțării partidului respectiv prin intermediul persoanelor interpuse.
Valeriu Pleșca a deținut funcția de ministru al Apărării în perioada în care Republica Moldova a fost condusă de comuniști, între 2004 și 2007.
În iulie 2024, Pleșca a fost candidatul desemnat de Biroul Permanent al Partidului Social Democrat European pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, însă Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare.
Valeriu Pleșca este de formare jurist și economist. El a mai deținut și funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.