Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a avut ieri, 6 februarie 2024, o întrevedere cu E.S. Fern Horine, Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, pentru a discuta perspectivele de cooperare.
Potrivit Ministerul Finanțelor, în cadrul întrevederii, Petru Rotaru a menționat prioritățile ministerului pentru anul 2024, care vizează politica bugetară, promovarea măsurilor și reformelor care să sprijine mediul de afaceri și să stimuleze investițiile, precum și simplificarea procedurilor de administrare fiscală. Ministrul Finanțelor a menționat că aceste obiective sunt esențiale pentru consolidarea stabilității economice și promovarea unei dezvoltări sustenabile a Republicii Moldova.
De asemenea, au fost discutate prioritățile de colaborare în diverse domenii strategice, cum ar fi sectorul energetic și infrastructura. Ambele părți au exprimat dorința de a consolida relațiile bilaterale în aceste domenii, recunoscând importanța lor în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova, se prevede în comunicat.
În acest context, oficialii și-au reconfirmat angajamentul în continuarea dialogului și a cooperării pentru realizarea obiectivelor comune.