TV Network
Canalele TVR
Actualitate

„Se schimbă feţele”. Șeful SIS a conturat profilul actorilor de influență rusă din Moldova

post-img
Șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață
Sursa foto: Captură foto: www.youtube.com

Rusia își schimbă tacticile prin care încearcă să influențeze Republica Moldova, după ce metodele folosite în ultimele campanii electorale nu au dat rezultatele așteptate. Șeful SIS, Alexandru Musteață, spune că Moscova mizează acum tot mai mult pe propagandă online, fețe noi și plăți greu de urmărit, inclusiv prin criptomonede. Se observă şi o creștere a recrutărilor pe Telegram pentru acțiuni diversioniste. Declaraţiile au fost făcute de Alexandru Musteață la podcastul realizat de jurnalistul Nicolae Chicu, difuzat de TVR Moldova.

Potrivit șefului SIS, Alexandru Musteaţă, după mai multe campanii electorale, cu rezultate sub așteptările Moscovei, Rusia încearcă acum alte formule de influență. Războiul informațional rămâne una dintre principalele arme: mai multe canale pe Telegram și TikTok, Facebook a redevenit activ, iar în locul unor figuri compromise apar altele noi. În plus, legătura cu Rusia e mai greu de descifrat, iar plățile prin criptomonede rămân, spune Musteață, una dintre metodele folosite pentru finanțarea acestor campanii.


ALEXANDRU MUSTEAȚĂ, șef Serviciul de Informații și Securitate: Se schimbă feţele, întrucât multe feţe sunt compromise şi se aduc feţe noi. Ceea ce se schimbă acum și vedem în tranziție e detașarea de filiera rusă clasică, directă. Ceea ce vedem acum e o detașare către o zonă, să-i spunem, neutră. Parțial eurosceptică, dar mai mult zonă neutră, ei nu spun că suntem cu partea rusă...  și caută fețe noi.  


Musteață spune că au crescut și tentativele de recrutare pe Telegram. Schema începe, de regulă, cu sarcini mici și sume modeste, iar dacă persoana acceptă, cerințele devin, treptat, mai serioase. Şeful SIS mai susţine că şi foşti angajaţi ai instituţiei pe care o conduce sunt antrenaţi în acţiuni de propagare a interferenţei ruseşti.


ALEXANDRU MUSTEAȚĂ, șef, Serviciul de Informații și Securitate: Agenţie de microvaloare. Atunci persoanele sunt identificate pe Telegram, cărora li se promite de la 20, 50, 100 de euro - în sus, în funcţie de sarcina trasată. Deseori poate fi - mergi acolo, fă o poză... vezi asta... după care vede dacă persoana intră în jocul respectiv, creşte suma, creşte tipurile de sarcină. Pot ajunge - du-te, ia o geantă şi pune-o sub o maşină.


În atenția SIS este și autonomia găgăuză, care se pregăteşte de alegeri, în luna noiembrie. Musteață spune că, ani la rând, Rusia a încercat să-și păstreze influența inclusiv prin controlul regulilor după care se desfășura competiția politică.


ALEXANDRU MUSTEAȚĂ, șef, Serviciul de Informații și Securitate: Când controlezi regulile de joc, poți să-ți pui oamenii pe care-i vrei. Respectiv, ruşii mai pierd un instrument care este controlul asupra regulilor. Ceea ce o să încerce ei acum propagandă și dezinformare, împingerea narativelor „Comrat contra Chișinău”, susţinerea anumitor actori de influenţă rusă.

Interviul integral cu directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, realizat de jurnalistul Nicolae Chicu, îl puteți urmări mâine, de la ora 21:00, la TVR Moldova.

author-img_1

Carina Muller

Reporter