Politic

Nicu Popescu pleacă în Turcia, unde va avea o întrevedere cu omologul său, Mevlüt Çavuşoğlu

post-img
Nicu Popescu
Sursa foto: Facebook/Nicu Popescu

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, efectuează o vizită de lucru în Turcia. Oficialul precizează că se va întâlni la Istanbul cu Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul afacerilor externe al Turciei.

„Scopul vizitei este de a consolida parteneriatului strategic cu Turcia, de a efectua un schimb de opinii privind situația de securitate în regiune cauzată de războiul injust al Rusiei împotriva Ucrainei, criza energetică, să promovez priorităților diplomației economice și să discut despre asistența oficială pentru dezvoltare oferită de Turcia prin intermediul TIKA,” a scris ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.

De asemenea, Nicu Popescu se va întâlni cu ambasadorul Lazăr Comănescu, secretarul general al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și Mahmut Asmalı, președintele Asociației industriașilor și oamenilor de afaceri independenți MÜSİAD.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter