Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat luni, la evenimentul dedicat deportărilor, că autoritățile urmează să desemneze cât mai curând conduceri interimare la întreprinderile de stat Metalferos și MoldATSA, în urma unor schimbări de management. Totodată, el a comentat și controversele privind politica bugetar-fiscală, afirmând că proiectul conține prevederi bune, dar nu a fost prezentat suficient de clar.
Întrebat despre schimbările din cadrul unor instituții ale statului, Igor Grosu a precizat că va oferi mai multe detalii la momentul oportun și a apreciat activitatea prim-ministrul Alexandru Munteanu.
„Îi mulțumesc domnului Munteanu. Am avut o colaborare foarte bună și azi dimineață, înainte de eveniment. Am făcut un schimb de opinii pe anumite instituții. Cel puțin, am vorbit de două instituții în care trebuie să asigurăm interimatul cât mai repede: Metalferos, în virtutea demisiei pe care am cerut-o, și MoldATSA, o instituție care ține de infrastructura critică și trebuie cât mai repede să avem un interimat acolo”, a declarat Grosu.
Moldatsa este una dintre întreprinderile-cheie ale statului responsabilă de gestionarea traficului aerian și administrarea spațiului aerian al Republicii Moldova. Întreprinderea are un rol strategic pentru funcționarea infrastructurii aeronautice și securitatea zborurilor.
Șeful de la MoldATSA, Dumitru Vangheli, a fost demis de la Moldatsa pe 22 iunie, în urma unei investigații de presă care a dezvăluit date false în CV-ul acestuia și salarii generoase achitate angajaților acestei întreprinderi, în special responsabilei de comunicare Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu.
Metalferos este o întreprindere de stat care deține monopol asupra colectării fierului vechi pe piața din Republica Moldova. Șeful acestei întreprinderi, Petru Bondari, a fost demis pe 2 iulie. Președintele Parlamentului Igor Grosu a invocat implicarea acestuia, în calitate de fondator, în mai multe companii care ar fi fost parte a unor scheme legate de tranzacții cu terenuri.
„Motivele nu țin de activitatea dumnealui în compania Metalferos. Motivul a fost evenimentele din jurul a doua localități, Părâta și Coșnița. Noi am observat cumva un model la capitolul cum o companie de-a lungul timpului procură un teren și în mod miraculos sub terenul acela peste un timp se descoperă un zăcământ”, a explicat Igor Grosu.
Referindu-se la politica bugetar-fiscală și la polemica avută cu ministrul Educației, Dan Perciun, șeful Legislativului a recunoscut că proiectul putea fi comunicat mai eficient. „N-a fost cea mai reușită, să zic așa, politică pe care a fost prezentată, dar este cu multe-multe sensibilități. Deși în această politică sunt și multe lucruri bune, probabil, a trebuit bine prezentat acest proiect”, a spus Igor Grosu.
Citește și: Dan Perciun, despre scandalul MoldATSA: „A fost o eroare sistemică”Întrebat dacă schimbul de replici cu Dan Perciun a însemnat ceva, Grosu a negat această interpretare și a afirmat că dezbaterile contradictorii sunt firești în cadrul partidului și al guvernării. Potrivit acestuia, în formațiune există o cultură a discuțiilor deschise, fără a se pune accent pe ierarhii.
„Noi avem așa, noi polemizăm, cum să spun eu, într-o manieră a noastră, dar mai puțin ținem cont de ierarhii. Vorbim, discutăm în contradictoriu în partid și această cultură, dacă doriți, o aducem și cu noi în Parlament și în Guvern. Dar e bine să discutăm”, a conchis președintele Parlamentului.