Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, susține că greșelile unor membri ai partidului nu trebuie să fie atribuite întregii formațiuni. Acesta a declarat că PAS își asumă problemele apărute și va continua verificările, dar a denunțat „valul de ură” îndreptat împotriva membrilor, susținătorilor și donatorilor partidului.
„Da, în partid, în structurile guvernamentale, sunt unii oameni PAS care au greșit sau au profitat de funcție sau au încălcat etica și bunul-simț, făcând un mare deserviciu întregii echipe. Și doar ca exemplu - din câteva sute de membri în consiliile de administrare, doar 13 sunt membri PAS. Și majoritatea își fac treaba corect”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
Liderul PAS a afirmat că formațiunea își asumă criticile venite din partea presei independente și că investigațiile jurnalistice sunt necesare pentru identificarea problemelor.
„Presa liberă este un element-cheie al democrației, pentru care am luptat, iar puterea investigațiilor jurnalistice de a arăta problemele este esențială. Ne-am asumat aceste probleme și am început să acționăm: au avut loc demisii, au fost inițiate verificări în întreprinderile de stat și în consiliile de administrație”, a subliniat liderul PAS.
Igor Grosu a acuzat existența unor campanii de denigrare
În același timp, Igor Grosu a acuzat existența unor campanii de denigrare care, în opinia sa, depășesc limitele criticii politice și urmăresc discreditarea întregii echipe PAS.
„Vedem de pe toate canalele toxice finanțate de Plahotniuc, Platon, Șor, desființarea tuturor oamenilor, cu sau fără argumente, și construirea programatică a unui val de ură. Niciodată ura nu a rezolvat problemele din societate, doar a slăbit-o", a afirmat acesta.
Grosu a subliniat că funcționarii publici trebuie să fie corecți, transparenți și să răspundă pentru deciziile luate, însă a respins ideea că acțiunile unor persoane ar trebui să anuleze munca întregii echipe.
„Dar care e scopul anihilării efortului unei echipe întregi pentru acțiunile câtorva oameni? Să fie slăbită majoritatea parlamentară? Să fie slăbită puterea statului, pentru ca cei care ajung la pușcărie să găsească portițe să scape? (...) Trebuie să facem curățenie, nu ne permitem derapaje în echipă, dar PAS a demonstrat prin acțiuni în ultimii zece ani că duce țara pe direcția corectă", a conchis Igor Grosu.
Citește și: Taburceanu a restituit statului 500 de mii de lei. Igor Grosu: Va continua să întoarcă toți baniiPartidul PAS a ajuns în centrul atenției publice după mai multe controverse legate de unii membri ai formațiunii. Cazul MoldATSA a dus la mai multe demisii, după apariția informațiilor despre salarii și venituri de peste 100 de mii de lei lunar în cadrul întreprinderii.
Totodată, deputatul PAS Alexandr Trubca a anunțat că o investigație jurnalistică îi va analiza averea și afacerile, precizând că a realizat investiții imobiliare de aproape 800 de mii de euro din surse legale și fără contracte cu statul.