Joi, a fost inaugurat noul sediu al Secției consultative a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, după finalizarea reconstrucției și dotării cu echipamente medicale de ultimă generație. Această investiție va îmbunătăți condițiile de muncă pentru personalul medical și va asigura servicii de calitate superioară pentru pacienți.
Secția oferă servicii în 24 de specialități: cardiologie, chirurgie, neurologie, gastroenterologie, endocrinologie, oftalmologie, alergologie, urologie etc.
În cadrul acesteia activează și Centrul republican de boli profesionale.
Noua secție este structurată pe patru nivele, fiecare având un scop bine definit: la primul nivel sunt cabinetele pentru investigații funcționale și imagistice, la al doilea nivel sunt compartimentele pentru investigații endoscopice, la al treilea nivel sunt cabinetele pentru consultații chirurgicale și o sală de pansamente modernă, iar la nivelul patru sunt oferite consultații în domeniul medicinei interne.
Echipa medicală este formată din 39 de medici specialiști, 30 de asistente medicale și 10 cadre auxiliare. Anual, în cadrul Secției, peste 150.000 de pacienți beneficiază de consultații și investigații.
Reconstrucția și dotarea secției a costat circa 64,4 de milioane de lei, bani alocați de Ministerul Sănătății, Compania Națională de Asigurări în Medicină, din bugetul instituției și donații ale partenerilor externi.