"Federația Rusă utilizează, din nou, resursele energetice drept pârghie politică pentru a destabiliza ţara noastră." Astfel a caracterizat Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău afirmaţiile făcute ieri de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, potrivit căruia Republica Moldova urmează exemplul Ucrainei. Într-o declaraţie de presă, MAE moldovean spune, însă, că, situaţia din regiunea transnistreană este rezultatul deciziei Gazprom, care nu și-a onorat obligația comercială de a livra gaze către Republica Moldova. Între timp, oamenii din stânga Nistrului, îndură frigul pentru a 25-a zi.
În declaraţia Ministerului de Externe de la Chişinău se spune că sunt nefondate şi nejustificate acuzaţiile lui Lavrov, potrivit căruia Republica Moldova s-ar face vinovată de criza gazelor din regiunea transnistreană.
DECLARAŢIA MINISTERULUI DE EXTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA:
"…Gazprom nu și-a onorat obligațiile comerciale de livrare a gazelor naturale către Republica Moldova, conform contractului valabil până în 2026. (…) Republica Moldova și-a reafirmat constant angajamentul pentru soluționarea pașnică, exclusiv prin metode politice și negocieri, a diferendului transnistrean. (…) Astfel de declarații ale părții ruse sunt neconstructive și contravin eforturilor de promovare a unui climat de stabilitate și securitate în regiune. Îndemnăm partea rusă să se abțină de la retorica provocatoare și să contribuie la susținerea unui dialog pașnic." SURSA: mfa.gov.md
EUGEN MURAVSCHI expert în energetică: „Nici până astăzi nu am auzit un răspuns de la nimeni, nici de la Krassnoselski, nici de la Ignatiev, nici de la Lavrov, nici de la Peskov, nici de la Zaharova de ce nu poate Gazprom să livreze simplu gaze prin conducta transbalcanică prin contractual în vigoare cu Moldovagaz. De ce propune diferite scheme off shore din colo, pe dincolo…"
Între timp, aşa-zisul minister al Sănătăţii din stânga Nistrului anunţă toate spitalele din zonă că trebuie să treacă la surse alternative de energie, în următoarele 24 de ore. Asta deşi, pe 20 ianuarie, aşa-zisul lider local Vadim Krassnoselski declara că mai există rezerve de gaz pentru 11 de zile.
DECLARAŢIA AŞA-ZISULUI MINISTER AL SĂNĂTĂŢII, TIRASPOL:
"Efectuați lucrări pregătitoare înainte de punerea în funcțiune a centralelor. (…) Tranziția ar trebui să se desfășoare în liniște, fără întreruperi în activități. (…) Este nevoie de dispozitive de încălzire, ce trebuie achiziționate suplimentar."
EUGEN MURAVSCHI expert în energetică: „Noi nu putem crede 100% în ceea ce spune Vadim Krasnoselski sau Ignatiev pentru că ei sunt angajaţi în jocuri politice. Există pericolul ca să se termine combustibilul de orice fel în regiunea transnistreană şi să nu existe aprovizionare nici măcar pentru spitale. Chişinăul s-a oferit în repetate rânduri să trimită ambulanţe, să preia pacienţi, să trimită generatoare. Krasnoselski foarte arogant respingea aceste propuneri."
Iar aşa-zisul minister de Interne de la Tiraspol scrie că, în 25 de zile de criză energetică, în regiune s-au produs 54 de incendii și deflagrații în locuinţele oamenilor, provocate de sobe sau aparate electrice de încălzire. 25 de persoane s-au intoxicat cu fum, iar două au murit.