Justiție

Percheziții la patru agenți economici, bănuiți de evaziune fiscală de 2,2 milioane de lei

Patru economici, bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane lei

Ofițerii Direcției generală antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat (SFS), sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor Inspectoratului Național de Investigații și ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, au efectuat percheziții la patru agenți economici, bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei, care au ca gen de activitate fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie sau carton.

Potrivit unui comunicat emis de SFS, totul s-a întâmplat pe parcursul anului 2024. Aceștia s-au eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național prin efectuarea livrărilor necontabilizate la adresa contragenților, în valoare totală de 11 milioane de lei, fapt ce a dus la neachitarea TVA.

Prin urmare, precizează sursa citată, au fost efectuate percheziții în 18 locații, de unde au fost ridicate acte contabile, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, precum și mijloace financiare în valută națională și în valută străină.

Investigațiile sunt în curs de desfășurare urmărind identificarea tuturor persoanelor implicate.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter