Actualitate

Emil Ceban a depus cerere la CNA pentru investigarea scandalului legat de diplomele false

post-img
Centrul Național Anticorupție
Sursa foto: Radio Moldova

Centrul Național Anticorupție examinează o plângere oficială din partea ministrului Sănătății, Emil Ceban, prin care a solicitat investigarea completă a circumstanțelor cazului legat de presupusul rezidențiat fals al unor medici din România la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău.

„În cadrul anchetei, urmează să se stabilească veridicitatea documentelor și posibilele surse ale falsurilor reclamate. Vor fi solicitate informații și documente de la instituțiile competente și vom colabora strâns cu alte organe de drept pentru a asigura o investigație completă, obiectivă și transparentă”, se menționează într-un răspuns al Centului Național Anticorupție pentru TVR Moldova.

La rândul său, Procuratura Anticorupție susține că nu a fost sesizată de autoritățile din România cu referire la dosarul privind diplomele obținute în Republica Moldova. 

Potrivit G4media, fostul rector al universtității respective, Emil Ceban, actual ministru al Sănătății, a semnat în calitate de rector diplomele de rezidențiat ale unor medici moldoveni despre care procurorii români susțin că au fost obținute fraudulos. 

Parchetul general îi acuză pe medici că ar fi obținut prin fraudă diplomele, dat fiind că ei lucrau cu normă întreagă în România în perioada în care ar fi trebuit să fie prezenți fizic în Republica Moldova la rezidențiat. 

Drept reacție, Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat că procesul de emitere a diplomelor de către Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău este unul riguros. 

Cu toate acestea, în cazul în care se vor constata acte false, oficialul se declară interesat să fie făcute investigații în România și Republica Moldova.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor