O femeie de 29 de ani din Chișinău a fost condamnată pentru fals în declarații, după ce a încercat să obțină un permis de conducere în Republica Moldova, deși avea deja unul implicat într-o procedură oficială în Germania.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, la 25 februarie 2025 inculpata s-a prezentat la un oficiu al Agenției Servicii Publice pentru a solicita eliberarea unui permis de conducere. În cererea depusă pe propria răspundere, aceasta a declarat în mod fals că permisul deținut anterior ar fi expirat. În realitate, documentul fusese transmis autorităților competente din Germania pentru procedura de preschimbare, fapt ce contrazicea afirmațiile făcute de femeie.
Prin aceste acțiuni, anchetatorii au stabilit că inculpata a urmărit obținerea unui nou permis prin inducerea în eroare a autorităților, săvârșind astfel infracțiunea de declarații necorespunzătoare adevărului.
Femeia și-a recunoscut integral vina, iar cauza a fost examinată în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Instanța de judecată a decis sancționarea acesteia cu o amendă de 630 de unități convenționale, echivalentul a 31.500 de lei. Totodată, i-a fost interzis, pentru o perioadă de doi ani, dreptul de a desfășura activități ce implică gestionarea actelor de strictă evidență.
Oamenii legii reamintesc că orice tentativă de a obține acte oficiale prin declarații false constituie infracțiune și se pedepsește conform legislației în vigoare.