Economic

De Ziua Internațională a Economisirii a fost lansată la Chișinău o amplă campanie de educație financiară

De Ziua Internațională a Economisirii a fost lansată la Chișinău o amplă campanie de educație financiară

De Ziua Internațională a Economisirii, marcată anual pe 31 octombrie, a fost lansată la Chișinău o amplă campanie de educație financiară. Pe parcursul unui an, vor fi organizate evenimente menite să-i ajute pe oameni să afle mai mult despre operațiunile financiare, economii sau investiții.

BFCO

Mulţi basarabeni recunosc că au cunoştinţe insuficiente în domeniul financiar şi că nu ştiu să-şi gestioneze corect bugetul.

„În ţările dezvolate cu educaţia financiară se ocupă. Ar trebui şi la noi numaidecât. Suntem analfabeţi în chestiunile acestea majoritatea şi chiar eu. – De exemplu dumneavoastră la ce capitol şchiopătaţi? –Nici nu ştiu a face bani, nici a cheltui. Vă spun cinstit.”

„În şcoli nu se învaţă despre educaţia financiară, cu toate că ar fi bine. Mai ales pentru adolescenţi. Când încep să aibă bani de buzunar sau chiar primul lor job. Nu ştiu cum corect să distribuie banii, în ce sector.”

Un studiu sociologic privind evaluarea educaţiei financiare a populaţiei Republicii Moldova, arată că peste 40 la sută dinTRE basarabeni nu au reuşit să pună bani deoparte în ultimele 12 luni, nu deţin economii sau investiţii.

STAS MADAN, director de program, Centrul Analitic Independent "Expert-Grup": „Doar şase la sută din respondenţi pun banii spre exemplu în depozite bancare iar 45 la sută au practica de ai ţine în numerar iar 17 la sută spre exeplu ţin banii pe cont, dar care nu aduc bani adiţionali sau câştiguri din dobânzi.”

Campania națională de educație financiară îşi propune să aducă populaţia Republicii Moldova mai aproape de lumea finanțelor şi să informeze despre posibilități de economisire și investire.

EUGEN GHILEŢCHI, șef, componenta Reforma Sectorului Financiar, USAID: „Vom lucra foarte mult, prin intermediul universităţilor din Republica Moldova, pentru ca să-i ajutăm pe tineri să conştientizeze necesitatea unei educaţii financiare ca ulterior să ia decizii corecte. A doua audienţă ţintă este populaţia largă. Obiectivul final al acestei campanii de educaţie financiară este să ajutăm oamenii să folosească produsele şi serviciile financiare într-un mod conştient.”

BFCO

OCTAVIAN ARMAŞU, Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei: „Vin tehnologii noi, vin instrumente financiare noi şi ele vin în beneficiul oamenilor. Dacă oamenii nu ştiu să le foloseacă, ei rămân în urmă şi le vine mai greu. Oamenii trebuie să ştie să-şi gestioneze propriile finanţe, să ştie să-şi facă economii, să ştie să-şi asigure o stabilitate în familie.”

Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cea care monitorizează și promovează politicile de educație financiară la nivel internațional, 130 de state ale lumii țin în vizor educația financiară, iar 75 dintre ele, inclusiv 23 de state ale UE, au elaborat strategii naționale în acest domeniu. Republica Moldova este, la rândul ei, în proces de elaborare a unei astfel de strategii.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter