Consumul de droguri ia amploare în Republica Moldova, o recunosc atât poliţia cât şi autorităţile din sănătate. Numai de la începutul anului, au fost deschise peste 370 de dosare penale pentru trafic de droguri şi peste 1.400 de persoane au fost sancţionate pentru consumul de narcotice, cu 200 de cazuri mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În contextul Zilei internaționale de luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, poliţiştii, autorităţile din sănătate şi societatea civilă au lansat o nouă campanie de combatere a consumului de stupefiante.
Alexandru Şmiglu a început să consume droguri de la 16 ani şi a fost dependent de aceste substanţe mai bine de 10 ani. Bărbatul spune că, în această perioadă, a pierdut totul: profesia, familia, prietenii.
ALEXANDRU ŞMIGLU, fost consumator de droguri: "Eu sunt dintr-o familia exemplară. Tata a fost poliţist, iar mama profesoară. Am plecat pe urmele tatălui meu, la fel, să învăţ de poliţist. Am început a întrebuinţa, puţin câte puţin. Am fost dat afară de la Academia de poliţie."
Ajuns la 32 de ani, singur, în străinătate, tânărul a hotărât să ceară ajutor de specialitate pentru a scăpa de această dependenţă. Este la reabilitate de jumătate de an şi îi îndeamnă şi pe alţii aflaţi în situaţia lui să îi urmeze exemplul.
ALEXANDRU ŞMIGLU, fost consumator de droguri: "Eu am ajuns la aşa o stare că eram boschetar. Am pierdut totul: acte, lucru, locul de trai, familia, prietenii, încrederea. Eram boschetar în Germania. Doar mama era singura ce credea în mine şi m-a ajutat."
Pentru a ajuta cât mai multe persoane dependente de stupefiante să scape de acest obicei nociv, în municipiile Chişinău, Bălţi şi Cahul a fost iniţiată campania "Oamenii au prioritate! Opriți stigmatizarea şi discriminarea, consolidați prevenirea!".
ALEXEI GROSU, şef adjunct, INSP: "Persoana care benevol presă substanţa interzisă şi este deacord să treacă un curs de reabilitare în instituţiile de stat sau societate civilă. are posibilitatea să fie eliberată de la răspunderea contravenţională. Rămân în top cele sintetice. Iar conforma cantităţilor ridicate din acest an, în top rămâne Marijuana."
La Dispensarul Republican de Narcologie din Republica Moldova sunt în evidenţă aproape 12 mii de consumatori de droguri. În realitate, numărul lor este mult mai mare, spun specialiştii.
IURIE BUCINSCHI, vicedirector, Dispensarul Republican de Narcologie: "Anual de la 230 până la 300 de persoane trec prin centrul de reabilitare. Astăzi noi avem la tratament substitutiv pe Republică circa 630 de persoane, iar în municipiul Chişinău 280 de persoane."
RUSLAN POVERGA, director, Asociaţia Iniţiativa Pozitivă: "Din păcate, narcoticele au fost, sunt şi probabil că vor mai fi. Trebuie să ne luptăm cu punerea în circulaţie a drogurilor, trebuie să ajutăm oamenii, trebuie să le propunem o reabilitare. Noi trebuie să reacţionăm corect pentru a combate acest fenomen istoric."
Campania de informare va dura până la sfârşitul verii.