Nicanor Ciochină, învinuit de comiterea unui accident rutier soldat cu decesul unui minor şi fugă de la locul faptei, rămâne din nou fără mandatul de primar al comunei Boldureşti, raionul Nisporeni. Judecătoria Ungheni a anulat decizia Consiliului Electoral din Boldurești privind confirmarea turului doi de scrutin al alegerilor locale din 1 iunie și validarea mandatului său de primar. Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată în termen de trei zile la Curtea de Apel Nord.
NICANOR CIOCHINĂ, învinuit: Judecătorul nu a vrut să ia cartoful acesta fierbinte cu mâna lui și nici CEC-ul, pentru că nu sunt încălcări. De ce candidez? De aceea că am început niște lucruri în sat și trebuie să le finalizez. Am foarte multe proiecte pe care urmează să le finalizez.
- Dar veţi reuşi în contextul în care sunteţi învinuit şi în acest dosar penal?
- Sper că degrabă să îmi scoată învinuirea. Am spus de nenumărate ori, mă declar vinovat, nevinovat şi sunt nevinovat.
Aceasta este prima declaraţie a lui Nicanor Ciochină după ce, ieri, Judecătoria Ungheni a anulat validarea mandatului său de primar al comunei Boldureşti. El spune că decizia instanţei a fost neîntemeiată şi că o va contesta. Între timp, astăzi, la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, au fost analizate probele acuzării în dosarul copilului din Boldureşti accidentat mortal. E vorba de câteva filmări din seara tragediei şi de a doua zi, când procurorii spun că s-ar fi încercat ascunderea unor probe.
ALEXANDRU BOTNARU, procurorul de caz: Nu o să mă expun până la dezbaterile judiciare. Pe 15 august urmează să continuăm cu examinarea probelor.
ION ANDRONACHE, învinuit:
„- Sunteţi dumneavoastră în acele imagini?
- Eu am spus în care imagini eram eu şi în care nu.
- Dar dumneavoastră pentru ce căutaţi maşină?
- V-am arătat pentru ce. V-am spus că a fost avariat Dusterul meu.”
DUMITRU BULIGA, avocatul lui Ciochină: Nici într-o imagine nu apare Ciochină Nicanor. În general, persoanele care au fost în acele filmuleţe nu au fost identificate. La fel, nu s-a stabilit din acele imagini video că ar fi mijlocul de transport a lui Ciochină Nicanor.
Amintim că Nicanor Ciochină e învinuit că, în seara de 19 februarie, a accidentat mortal un copil de 14 ani, în satul Boldureşti şi a fugit de la locul faptei. În prezent, se află sub control judiciar, însă fără monitorizare electronică. El riscă până la nouă ani de închisoare. În acest dosar e învinuit şi un medic stomatolog din Nisporeni, care l-ar fi ajutat pe primar să ascundă probele. Acesta este cercetat în libertate şi nu îşi recunoaşte vina.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Vadim Verbnîi